Tu ce vrei? Un partener sau un copil?

Marea problemă a adulților este că vârsta din buletin nu se pupă întotdeauna cu vârsta psihică.

Imaginați-vă că, la un moment dat, v-ați da întâlnire cu o persoană cunoscută pe Facebook și că la întâlnire ar veni o persoană cu trup de adult și față de copil. Cum ați reacționa?

Cum i-ați vorbi? Exact - ca unui copil dezvoltat prea devreme!
Cu mai multă îngăduință, cu înțelegere, cu gândul că e un copil și are timp să învețe etc. Acum, mergând mai departe, v-aș întreba: ați începe o relație cu acel copil?

Fac pariu că nu!

De ce? Pentru că, în mod absolut firesc, ne căutăm parteneri, nu copii de crescut!

Ce înseamnă până la urmă acest parteneriat despre care scriu toți tâmpiții ăștia (ca mine) pe net și în cărți ?

O întrebare cât se poate de legitimă, mai ales într-o țară în care femeia este crescută spre a fi supusă bărbatului, iar bărbatul crește cu ideea că trebuie să supună femeia cu orice preț.

Acest parteneriat este, așa cum am scris și AICI, un soi de business. Un soi de proiect în care intră două persoane cu drepturi egale.

Sunt doi oameni care semnează acest parteneriat - sigur, semnătura se face cu sentimente -cu scopul de a face acel proiect să meargă.

Ce fac doi parteneri atunci când încep un proiect? Se angajează să își dea interesul pentru ca acel proiect să meargă. Așa și în relații.

Și bine spune Kevin A Thompson -"amândoi vor investi timp și pasiune în proiectul lor pentru a avea succesul scontat. Ei se vor susține reciproc pentru a menține afacerea".

Susținere! Un element cheie atât în relații, cât și în afaceri.

Sigur, asta nu înseamnă că pe parcurs nu pot apărea disensiuni. Sigur că apar, însă cei doi nu vor devia de la scopul lor - EI TREBUIE SĂ SE ÎNȚELEAGĂ PENTRU CA PROIECTUL LOR SĂ AIBĂ SUCCES!

Ce înseamnă asta? Că la apariția unui conflict, mare sau mic, ei vor încerca să găsească soluții și nu să-și ia glanda!

Ce leagă o relație și ce leagă un business? Nu cumva aceleași lucruri? Adică: obiective, dorințe și ambiții comune? Ba eu cred că fix aceleași lucruri le regăsim și într-o parte și în alta.

Acum să ajungem și la problemă!

Thompson spune că marea problemă apare în momentul în care ne alegem partenerii. De ce? Pentru că, de multe ori, ne lăsăm păcăliți de aparențe și ne alegem copii, nicidecum parteneri.

Fapt întărit și de Alain de Botton.

Și chiar cred că e așa. Să ne gândim puțin, iar cei care au copii știu bine asta.

Ce îl caracterizează pe un copil? Repulsia față de reguli, dorința de joacă, indiferența față de responsabilități.

Acum duceți aceste lucruri într-o relație și vedeți ce iese. Haos!

Iese o relație părinte-copil, în care partenerul copil este dependent de celălalt partener.

Și uite așa ajungi la reproșurile alea: "maturizează-te!"

Cum să trăiești lângă o persoană care nu-și asumă niciun fel de responsabilități? Este cumplit! Viața nu mai este frumoasă, ci se transformă într-un chin.

Din păcate, multe relații se bazează pe asta, nicidecum pe parteneriat. Adică? Adică sunt relații în care un partener (indiferent că vorbim despre femeie sau bărbat) își asumă toate responsabilitățile, iar celălalt nu își asumă nimic. Sunt relații profund disproporționate, cu șanse relativ mici de supraviețuire.

De aia tot urlu eu aproape în fiecare text despre asumarea responsabilităților! Lipsa asumării distruge cele mai multe relații. Nu banii, nu infidelitatea, nu alte lucruri. Lipsa asumării!

Este al naibii de greu să te trezești lângă o persoană pe care nu te poți baza deloc!

Și, din păcate, mulți trec prin situația asta. Și aici, vă rog să-mi permiteți să vă spun, iubirea nu rezolvă nimic.

Cum se rezolvă această situație? Partenerul părinte îi spune ceiluilalt să se poarte conform vârstei pe care o are - adică să-și asume responsabilități - și, în același timp, el se leapădă de rolul de partener părinte și își îmbracă rolul de partener egal. Complicat ce recomandă Thompson, dar cred că are sens.

Știu că sunt mulți care spun că regulile distrug iubirea. Eu spun că regulile alea o formează și o mențin acolo unde trebuie, adică în zona sănătoasă.

În cazurile relațiilor disproporționate, tăcerea chiar nu e de aur!

Acolo trebuie să-ți spui clar punctul de vedere. Altfel, ajungi în situația să declari falimentul... emoțional!

Orice om care vrea să intre într-o relație caută un partener, nu un copil de crescut.

Voi ce părere aveți?

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: monica93-theboyinthestripedpajamas.blogspot.ro/