'N-a fost chimie' reprezintă, după părerea mea, una dintre marile erori ale datingului.
Vinerea trecută am reluat întâlnirile de cafenea, după 3 ani, fix cu tema datingului.
Și am ales corect, deoarece piața de dating este vraiște, mai ales acum, după pandemie.
Un alt motiv a fost numărul mare de clienți - și bărbați și femei - care mă întreabă constant: ''unde sunt bărbații/femeile?''
De-a lungul anilor, atât în activitatea de consiliere, cât și în cercul de prieteni și cunoștinte, am reperat un factor hotărâtor/decisiv în alegerea unui posibil partener (partenere): ATRACȚIA!
Sau, mai pe romănește spus, CHIMIA!
Mirajul romantic al dragostei la prima vedere este atrăgător și de înțeles.
Numai că există o problemă: studiile arată faptul că doar în 11% dintre cazuri apare această dragoste la prima vedere.
Întrebare: ce facem cu restul de 89%?
Nu îi mai combinăm?
Îi condamnăm la plictis și nefericire?
Îi lăsăm să creadă că nu sunt suficient de buni?
Nici vorbă: îi invităm la o șampanie, la party.
De ce spun acest lucru?
Deoarece consider că flama, sau atracția intensă, chiar nu reprezintă un factor decisiv în alegerea unui partener.
În plus, ar fi de meditat asupra unui alt aspect, extrem de important: nu întotdeauna fluturașii ăia înseamnă plăcere și bine!
Există și cazuri - pe care le-am întâlnit -, în care fluturașii sunt un soi de dragoni, adică au colți. Colții anxietății.
În Schema Therapy, o terapie derivata din CBT (Terapia Cognitiv Comportamentala), se și spune că acolo unde există o atracție arzătoare, adică acea flamă, se activează capcanele mentale: abandonul, neîncrederea și abuzul, dependența, vulnerabilitatea, standardele nerealiste, sau deficiența (nu sunt suficient de bun/ă).
De exemplu, dacă ești o femeie care are teama de abandon, cu siguranță te vei simți atrasă de bărbați care sunt capabili să te abandoneze.
Cei care vin spre tine cu bine, cu interes, cu dorința de a te cunoaște și cu siguranță, nu te vor atrage.
Iar tu vei spune: nu sunt genul meu!
Sau: n-a fost chimie!
Nu mai spun că această chimie îți blurează rațiunea, deci nu e tocmai cel mai bun instrument pe care să-l aplici în zona de dating 🙂
Te vei arunca în hău, fară plasă de siguranță și, după ce butoiul cu hormoni se va goli, vei începe să vezi defectele celuilalt, însă va fi târziu: obiceiurile vor fi instalate, atașamentele la fel, emoționalul va fi turat la maximum, povestea va fi scrisă în avans etc...
Și îți va fi greu să te extragi din poveste.
Sunt câteva motive pentru care consider că flama nu este un criteriu de selecție.
Eu aș merge pe următoarea idee: să te conectezi la corpul tău și să vezi ce îți spune - ești în siguranță lângă persoana de care te simți atras/ă, sau simți că trebuie să dai mai mult, să faci mai mult, să dovedești ceva.
Dacă varianta B este cea adevărată, atunci ceva nu este în regulă.
Și poți testa acest lucru destul de simplu - imaginează-ți cum te vei simți peste 2 ani lângă o persoană care va continua să te facă să simți că trebuie să dai mai mult, să faci mai mult, să dovedești? Ți se pare sexy aceasta perspectivă? Mie nu!
Romantismul a asociat într-un mod cu totul eronat potrivirea cu flama. Iar rezultatele nu au fost niciodată wow pe termen lung. Flama merge doar la sex!
După dispariția fluturilor, realizezi că 'sufletul pereche' nu este tocmai așa și că ceea ce ar fi trebuit să vină de la sine (o alta eroare), de fapt necesită mult efort.
De aici și până la dezastru...
Sigur că nu putem rescrie biologicul, sunt de acord cu asta, însă n-ar fi rău să te gândești să răspunzi la întrebarea: care este genul meu de bărbat/femeie?
Cum am ales până acum și ce s-a întâmplat?
Care a fost relația în care m-am simțit cu adevărat în siguranță?
Sunt întrebări extraordinare, care îți oferă multe informații utile despre experiența ta relațională și tiparele folosite.
Eu cred că este momentul să încercăm să aducem puțină sănătate în dating și să înlocuim flama intensă, cu un foc mic, dar constant, un foc ce se poate extinde pe perioade mai lungi de timp, pe acel slow burn.
Însă pentru acest lucru trebuie să încercăm să înlocuim anxietatea 'fluturașilor'', cu starea de calm, cu acea stare de curiozitate și explorare, de joacă și bucurie.
Despre asta vom vorbi într-un text viitor.