Și sunt sigur că nu sunt un exemplar rar, sau pe cale de dispariție 🙂
Azi am lansat întrebarea: cum considerați un bărbat care nu-și face amante?
Răspunsurile, peste 450 la număr, au fost interesante, acoperind o plajă largă de variante: de la ''nu există'', la ''fricos, care se teme să nu fie prins'' și până la ''bărbat asumat'' etc...
Vedeți?
Nu există un răspuns universal valabil.
Însă a fost interesant să văd diferențele de răspunsuri dintre bărbați și femei.
De ce?
Pentru că motivele pentru care alegem să ne facem aventuri sunt diferite: bărbații vor să-și rezolve problema variației (nu că femeile n-ar avea asta, însă e mai puțin importantă), iar femeile vor să-și găsească alternativă la ceea ce au acasă.
Da, 70% dintre femeile care aleg să își facă aventuri, deci să aibă amanți, spun că sunt profund implicate emoțional, iar motivul pentru care ies în afara relației este insatisfacția emoțională și sexuală.
De partea cealaltă, nu toți bărbații care aleg să aibă aventuri, deci amante, au probleme acasă.
Chiar ieri mă uitam la un podcast cu profesorul David Buss, care spunea că nu există diferențe intre bărbații care au probleme în relație și cei care n-au, variația fiind principalul motiv al infidelității lor.
Iar asta se rezumă la întrebarea: asta a fost tot? Gata?
Nu mai reprezint nimic?
E ok să mă retrag?
Sunt sigur că mulți bărbați își pun, sau și-au pus întrebarea asta.
Și unii dintre cei cu care lucrez trec prin asta.
E firesc, mai ales când treci de 45 de ani și te afli într-o relație de lungă durată.
Daca mă întrebați pe mine, ar fi de analizat cum te prinde întrebarea asta.
Cred că aici e cheia.
Dacă te prinde cu un trecut plin de experiențe mișto - și emoționale și sexuale -, cred că e ușor să alegi relația!
Aici m-a prins pe mine întrebarea asta, fix în situația asta: am avut și relații și aventuri, am fost și căsătorit, iar acum sunt într-o relație de peste 8 ani, o relație de care aleg să mă bucur zi de zi.
La capitolul frustrări sexuale sunt pe 0, așa că n-am zvârcoliri interioare la capitolul ăsta.
În plus, mă consider un bărbat suficient de matur încât să pot discuta cu iubita mea despre orice zonă a relației noastre.
Și o și facem, la nevoie.
Așa că pentru ce să-mi doresc altceva?
Îmi iubesc partenera, ne simțim excelent împreună, ne place să petrecem timpul liber împreună, avem multe lucruri care ne apropie, așa că ideea de amantă este profund inutilă pentru mine.
Frică? Nici vorbă!
Respect de sine si igienă emoțională!
Totul pleacă de la tine!
Uneori si partenera 🙂
Dar dacă sunt bine, de ce să risc complicații?
Sunt comod, recunosc.
Apropo, bărbați care aleg să-și facă aventuri merg pe două elemente importante: riscuri scăzute și costuri scăzute.
Luați variația, cu riscuri scăzute și costuri scăzute și încercați să o cuplați cu 70% de posibile partenere de aventuri care se implică emoțional și care au ca obiectiv, fie el și nedeclarat, schimbarea partenerului de bază.
Ce iese?
Exact!
Realitatea în care trăiesc mulți dintre noi 🙂
Haos, scandal, frustrare, suferință!
Îmi cer scuze, dar îmi permit luxul de a nu participa la o asemenea ''invitație'' 🙂
Am o experiență sexuală suficient de vastă încât să pot alege relația fară discuții.
Iar ăsta este adevărul meu.
Habar n-am cum mă face să fiu acest adevăr.
Eu mă consider om.
Și cred că e suficient.
E complicat să minți 3 persoane: pe tine și ele!
Chiar nu e pentru mine treaba asta 🙂