Doamnelor și domnilor, vă rog să-mi permiteți să vă anunț faptul că noua mea carte este gata de lansare!
Practic, mai sunt câteva zile și sunt extrem de bucuros.
Cartea se va numi: 'Femeile inteligente vorbesc pe limba bărbaților' și va fi o invitație, zilnică, la cafea!
Da, asta îmi doresc - să ne cunoaștem mai bine și să reușim să ne adunăm în jurul binelui.
De-a lungul anilor, din interacțiunea cu miile de cititoare, am realizat că marile probleme dintre noi se nasc din faptul că nu vorbim aceeași limbă.
Și uite așa, în loc să fim văzuți așa cum suntem, dumneavoastră, doamnelor, ne asterneti pe față niște prea frumoase proiecții, din dorința vădită de a fi așa cum vreți voi să fim.
Suficient material pentru conflict, nu credeți?
Drept urmare, m-am gândit să scriu această carte, punându-mă în postura de ghid prin această interesantă și frumoasă lume a masculinității.
Cartea este o călătorie pentru toate femeile care-și doresc să relationeze sănătos și funcțional, pentru acele doamne care vor să cunoască mai bine 'jocul' relațional.
Cu cât te pregătești mai bine, cu cât reușești să stăpânești mai bine abilitățile sănătoase de relaționare, cu atât ai șanse mai mari ca nivelul satisfacției tale de viață să fie ridicat.
Te voi purta printre sisteme de credințe și convingeri care-ți pun bețe în roate, vom face slalom printre tipologiile masculine care intră în zona de 'așa nu', vom dezbate împreună anumite tips and tricks care te vor ajuta să te descurci mai ușor cu bărbații, vom lua cina în jurul focului binelui, cu încredere, zâmbete și optimism, pentru că, nu-i așa, iubirea este un dans în doi, un dans al nevoilor, dorințelor și al cooperării.
Orice ai spune, femeia poate fi fericită doar dacă învață să vorbească pe limba bărbaților. Pe limba bărbaților inteligenți, care n-au nevoie de amante, dar au nevoie de apreciere și sex 🙂
Evident, vorbind despre funcțional și sănătos și bărbații trebuie să învețe să vorbească pe limba femeilor, să le descifreze misterele, dorințele și nevoile, să învețe să le asculte, fără să se repeadă cu soluții; să știe să le ofere un umăr, atunci când e nevoie sau, de ce nu, un orgasm sănătos...
'Femeile inteligente vorbesc pe limba bărbaților' este o carte unisex, o carte-ghid pentru femei și o carte școală pentru bărbații în formare.
Care este provocarea pe care o propun de data aceasta?
Să vorbim despre două atribute masculine despre care nu vorbește nimeni: bunătatea și integritatea!
Sunt două criterii absolut obligatorii, criterii ce n-ar trebui să lipsească din 'lista' voastră atunci când vă doriți să vă găsiți un partener.
Le vom dezbate pe larg!
Este o promisiune!
M-am săturat să văd că și bărbații și femeile se luptă pentru putere!
Chiar cred că a sosit momentul să ne dăm mâna și să ne bucurăm de dansul iubirii!
Câtă vreme vom continua să ne plasăm pe poziții de rivalitate, relațiile noastre vor patina la mantinela dezastrului.
Drept urmare, 'Femeile inteligente vorbesc pe limba bărbaților' este o punte ce leagă cele două 'tabere', o invitație de a ne bucura de viață ÎMPREUNĂ!
Ce zici? Te bagi?
Mai sunt doar câteva zile!
Ne auzim la finele săptămânii cu ocazia lansării!