Problema oamenilor este că țintesc prea jos și nimeresc!

Nu poți să țintești jos și să aștepți rezultate mărețe. Este imposibil!

Nu poți să-ți dorești un trup de invidiat și tu să nu faci nimic, așa cum nu poți să îți dorești să trăiești în echilibru, iar tu să ai o viață haotică.

Nu poți să-ți dorești igienă emoțională, iar tu să iei decizii greșite în rafală.
Este imposibil să ai vreun rezultat pozitiv în condițiile astea. Și, vă rog să mă credeți, deși pare programată în detaliu și viața mea are multe zone de haos și de neprevăzut.

Iar asta mă obligă să-mi rescriu, uneori, zilnic programul. Dacă mă întrebi ce fac mâine, e posibil să-ți spun un lucru acum, iar peste două ore să apară ceva și să dea programul peste cap. Deh, așa e viața mea.

Disciplină? Încerc pe cât posibil! Fără disciplină chiar nu poți să construiești ceva... indiferent ce este acel ceva: o carieră, un stil de viață etc...

Voință? E nevoie la greu! Dorință? Fără ea nu poți face nimic. Acțiune? Eheee, este poate cea mai importantă. Degeaba ai voință și dorință, dacă lipsește acțiunea!

Așa și cu sala. Mulți se apucă, pe mulți îi vezi punându-și speranțe mari... după care îi vezi resemnați în cârciumi în fața unei halbe de bere. 'Nu s-a putut. La mine nu merge cu sala', își motivează unii alegerea.

Normal că nu s-a putut. Păi dacă tu te îngrași 20 de ani, cum vrei să ajungi gazelă în 2 luni? Să fim serioși și realiști. Eu m-am reapucat de sală de 1 an și rezultatele nu sunt wow, ba chiar au existat oscilații - și e vina mea, pentru că nu m-am reținut de la mâncare, iar pasiunea mea pentru vin o știți 🙂 Dar sunt și se văd!

Nu am renunțat! Nu am renunțat, pentru că știu ce înseamnă să te miști. Iar când un om ca Andrei Ivan stă cu ochii pe tine, nu prea poți trișa 🙂

Mie îmi place mult stilul lui de antrenament. Sigur, nu îmi plac fandările cu greutăți... însă antrenamentele sunt ușoare și, după 2-3 luni, ți le poți combina singur fără probleme.

Vara se apropie, așa că m-am gândit să schimb câteva vorbe cu el, să aflu ce se poate face pentru a avea o formă umană la plajă 🙂

Sunt un bărbat care bea vin și face sală... și mănâncă și face sală... Și face sală și tot așa... 
Ce șanse am să fiu okay din punct de vedere fizic?
Andrei Ivan: Hai să nu exagerăm! Tu faci parte din acele persoane care mănâncă relativ bine, fără să faci excese majore. Totuși, chiar dacă uneori mai trișezi, recomandarea mea ar fi să mănânci puțin și des (așa dispare foamea iminentă). Dacă ai reduce și din consumul de alcool, șansele de a-ți transforma corpul așa cum dorești ar fi vizibil mai mari. Și nu, nu spun să nu mai bei deloc. Ci să bei cu moderație în weekend, nu seară de seară un pahar de vin. Progresul tău a fost încet, dar eficient, pentru că organismul tău s-a stabilizat la această greutate. Acum trebuie doar să mai schimbăm mici detalii.

Te-am întrebat pentru că oamenii își stabilesc ținte care, uneori, par de neatins. Ce aș putea să fac? Mai ales dacă ținem.cont de stilul meu de viață?
Andrei Ivan: Principala problemă a oamenilor nu este că țintesc sus și ratează. Principala lor problemă este că țintesc prea jos și nimeresc. Îți poți face plăcerile culinare și cu un stil de viață sănătos , doar că mai rar. Acum depinde doar de tine. Cea mai simplă variantă mi se pare a mea. Toată săptămâna mănânc relativ strict (dar foarte diversificat) și în weekend îmi aleg o zi în care mă răsfăț. Deja după 3 săptămâni în stilul ăsta, nu mai am pofte pentru că organismul meu se obișnuiește să mănânce sănătos și în momentul în care vine ziua de „cheat meal”, organismul nu reacționează deloc plăcut: oboseală, balonări și eventual și un sentiment de regret.
andrei ivan int 1
De câte ori pe săptămână este recomandat să facem sală și de ce?
Andrei Ivan: Eu recomand un minim 3 ore/maxim 5. Depinde acum și de target-ul fiecăruia, de timpul pe care îl are și mai ales de cât de motivată e fiecare persoană în parte. Nu știu dacă pot da un sfat și să spun „e bine să faci x ore de sport” pentru că suntem diferiți și avem nevoi diferite. Ideal ar fi în primul rând să începi. Ăsta e primul pas. Nu contează că mergi 1 zi , 2 sau 5 pe săptămână la sală. Important este că ai început!

În general ești adeptul antrenamentele pe grupe. Cum le adaptezi în funcție de client? De ce ții cont atunci când începi treaba?
Andrei Ivan: Da, prefer în general antrenamentele pe grupe deoarece prioritizez fiecare mușchi în parte. Exercițiile le stabilesc în funcție de ce își dorește fiecare client: tonifiere, slăbire, creștere în masă musculară, recuperare după accident, corectare postură etc. Când personalizez un antrenament, țin cont de mai mulți factori: stil de viață, alimentație, cât sport își permite să facă, cât doarme, analize medicale, dacă are probleme cu articulațiile sau alte probleme de sănătate.

Eu fac sală de 1 an și pot spune că văd ceva rezultate. Sincer, schimbările sunt mai degrabă o chestiune de stare... ce îi sfatuiești pe cei care vor să se apuce de sală ca să se și țină?
Andrei Ivan: Cel mai important este ceea ce ai spus tu și anume să te simți bine tu cu tine, în corpul tău. Este foarte important să îți placă ceea ce faci, de aceea mulți oameni pot spune că nu muncesc, totul vine din interior cu plăcere. În primul rând, aș recomanda să își schimbe puțin stilul de viață, în special alimentația (este principala cauză a stărilor de oboseală și de stres). Apoi să înceapă cu câteva ore de sport pe săptămână. Recomand mai ales pozele before/after și măsurători, pentru că în acest proces cântarul este irelevant. Atunci când ai rezultate vizibile, automat crește și stima de sin, ai mai multă încredere în tine și ești mult mai motivat.
andrei1

Eu am 41 de ani, am făcut sport la viața mea, iar sala a devenit un obicei. Putem.vorbi despre o cheie a ceea ce numim stil de viață sănătos?
Andrei Ivan: Sala a devenit un obicei pentru că îți place, te face să te simți bine, reduce stresul, ai un somn mai bun și așa pot enumera mult mai multe motive. Nu există o cheie anume, totul e în funcție de fiecare individ în parte și de cât de mult își dorește să iasă din zona de confort. E simplu: cât de mult îți dorești să fii un individ sănătos? Alege un target, apoi fă-ți un plan și ține-te de el (de asta există și specialiști în domeniu). Și nu grăbi procesul. Lucrurile bune în viață vin cu răbdare.

Pe lângă trăire, te ocupi și de nutriție. Ce facem cu asta? E clar că alcoolul și dulciurile nu fac bine... la sală. Și totuși, cum putem compensa?
Andrei Ivan: Consider că fiecare dintre noi trebuie să păstreze un echilibru. Dacă mănânci în weekend ceva dulce sau bei un pahar de vin, nu se întâmplă nimic rău. Important e să ai o dietă echilibrată în restul timpului și să faci 3 - 4 ore de sport pe săptămână. Renunțând complet la alcool sau la dulciuri apar frustrări la nivel subconștient și reacționăm în consecință. Mâncăm foarte mult, la cele mai nepotrivite ore, bem alcool fără limită etc... O dietă strictă ne forțează și tot ce e forțat scapă de sub control la un moment dat. Degeaba mănânci 3 luni doar proteine ca să îți atingi un target și apoi, renunți pentru că efectiv nu mai reziști. Echilibrul e cuvântul cheie. Eu sunt adeptul rezultatelor treptate și a progreselor step by step.

Dacă ar fi să enumeri 5 greșeli pe care le fac oamenii - bărbați și femei - atunci când se apucă de sport, care ar fi?
Andrei Ivan:
1. Se înfometează
2. Țin diete după ureche
3. Supradozează/subdozează antrenamentele
4. Folosesc diverse suplimente fără recomandarea unui specialist
5. Folosesc un singur tip de antrenament și rămân blocați (trebuie diversificat)

Așadar, dragii mei, dacă vreți să aveți o viață fericită, încercați să construiți obiceiuri sănătoase. Iar sala-sau orice alt tip de mișcare-este un astfel de obicei. Iar dacă vreți rezultate, nu uitați, ținti sus!

Pe Andrei Ivan (împreună cu programul sau de nutriție) îl găsiți AICI. sau pe Facebook AICI