Ieri am scris despre singurătate și fericire! Foarte puțini au fost cei care au fost de acord cu ideea că o persoană singură-adică o persoană care nu are o relație de cuplu-poate fi fericită!
Iar asta mă duce cu gândul la două lucruri: 1. raportarea la fericire prin relația romantică și 2. frica cumplită de abandon!
Unde se ajunge?
La situații de abuz cumplit!
De ce spun asta? Păi să le luăm pe rând:
1. Raportarea la fericire prin relația romantică
Asta mi se pare periculos. Cumva, induce ideea că dacă nu ai o relație ești condamnat la nefericire, ceea ce este profund fals. Și atunci, stau și întreb-atunci când intri în relație, cum o faci? Din ce stare? Dintr-o stare de suferință mocnită? Nu mi se pare tocmai o perspectivă sănătoasă.
Înseamnă că nu îți cauți un partener, ci fericirea… iar pentru asta e nevoie să vină cineva. Tu nu contezi! Greșit total.
Și aici mă duc cu gândul la Will Smith și la unul dintre motivationalele sale. În filmulețul cu pricina, actorul spune așa-am demisionat! Am demisionat din poziția de om care încearcă să-și facă soția fericită. Nu asta e treaba mea. Treaba mea este să mă fac pe mine fericit. Așa cum treaba ei este să aibă grijă de fericirea ei. Apoi, fiecare vine cu propria fericire în relație!
Ce înseamnă asta? Că o relație sănătoasă are nevoie de doi oameni fericiți! Cine este responsabil de fericirea lor? Fiecare… separat. Și amândoi… de fericirea relației. Înțelegeți diferența? Eu am grijă de fericirea mea … singur; tu ai grijă de fericirea ta… singură și amândoi construim fericirea relației noastre.
Vedeți? Dacă nu ești în stare să fii fericit singur, așa cum am scris ieri, va fi greu să reușești să-ți construiești relații sănătoase, relații funcționale, relații de parteneriat.
Vei fi tentat/ă să-ți cauți persoane care să fie capabile să te facă fericită și, eventual, să dea totul pentru asta. Or asta nu e iubire!
2. Frica cumplită de abandon/ de singurate
Asta generează niște situații urâte. Cum adică urâte? Uite așa… De teamă, oamenii sunt în stare să facă orice pentru a-și păstra relația, inclusiv să renunțe la sine.
Ce înseamnă renunțarea la sine? Simplu-își neglijează nevoile, emoțiile, dorințele, obiectivele și se pun total în slujba celuilalt. Cum se traduce asta? Fă ce vrei cu mine, eu nu contez! Adică invitație la abuz! Atât de simplu. Să nu vă gândiți că celălalt va ezita să vă folosească în ultimul hal.
Chiar ieri am avut un astfel de caz, iar femeia a ajuns să fie profund dezechilibrată, atât fizic, cât și emoțional. Așa că nu faceți prostia să renunțați la sine. Niciodată!
Iar pentru a vedea care este starea relației voastre, nu încetați să vă întrebați-cum mă simt în relația mea: iubit/ă sau folosit/ă?
În același timp, învățați să vă raportați la propria fericire ca la ceva ce trebuie să obțineți… singuri. Asta înseamnă că trebuie să vă împăcați cu propria singurătate. Nu e greu.
Știu că noi am crescut într-o cultură obligatorie a familiei, însă câte familii sănătoase ați cunoscut? Gândiți-vă bine! Câte?
A construi o familie nu înseamnă automat fericire. Nu poți construi o familie sănătoasă în abuz. Sigur, oamenii ăia pot duce o viață împreună, însă chiar nu ne interesează și cum o fac sau ce simt?
Că altfel o dăm în suferințe și sacrificii și iar ieșim din sfera iubirii.
Nu vă neglijați sinele. Aveți grijă de propriile nevoi și dorințe. Nu înzestrați o altă persoană cu putere de decizie asupra voastră. Veți suferi cumplit.
Singura relație cu adevărat funcțională din viața asta, fie că vreți sau nu, trebuie să fie cea pe care o ai cu tine. De acolo pleacă fericirea! De la tine!
Foto Credit: medicalnewstoday.com/
