‘Recunoștința este atât o emoție, cât și o practică și este esențială în studiul fericirii umane’, spune Robert Emmons.
Dar oamenii sunt nefericiți! Profund nefericiți!
Iar unul dintre motive, chiar dacă poate suna blasfemic, este acela că preferă să delege ‘atribuțiile’ unor personaje imaginare, ratând complet contactul cu oamenii din jurul lor.
Ce înseamnă asta? Că pun totul pe seama lui Dumnezeu, atât bunele, dar mai ales relele… și că nu își asumă niciun merit pentru propria viață!
Omul care trimite totul către Cer trăiește neasumat! El nu știe să aprecieze cu adevărat un gest, o realizare, un eșec, un dar etc… El doar pasează! Rapid și fără ezitări, după care trece mai departe.
A obținut o avansare? Nicio problemă: ‘în sfârșit a dat Dumnezeu!’ Nu el a fost cel care a performat bine la locul de muncă; nu șefii i-au văzut calitățile și l-au avansat… a dat Dumnezeu 
Ce înseamnă asta? Că nu își asumă meritele de a fi bun, de a fi performant și nici că apreciază faptul că șefii lui i-au răsplătit eforturile. ‘A dat Dumnezeu’, așa că nimeni nu are vreun merit pentru avansare – nici el și nici șefii. Și uite așa, oamenii evită să ofere! Ce sens are? Câtă vreme acolo, sus, există un Dumnezeu care are grijă…
A intrat într-o relație cu o persoană caldă, iubitoare, onestă și sinceră? ‘În sfârșit a dat Dumnezeu să întâlnesc și eu o persoană bună’. Nu el/ea a fost cel/cea care și-a așezat viața în așa fel încât să întâlnească o astfel de persoană, ci ‘a dat Dumnezeu’. Neasumare crâncenă! Are vreun sens să-i mulțumească acelei persoane pentru căldura cu care îl/o tratează? Nu! Dacă e de la Dumnezeu, e suficient să-i mulțumești lui. Timp în care, persoana de lângă se întreabă: oare greșesc eu cu ceva?
Sunt doar două exemple. Două exemple care ne arată foarte clar faptul că atunci când trimitem absolut totul la Ceruri… ruinăm tot ce se întâmplă în viața noastră! Distorsionăm grav realitatea. O realitate palpabilă, o realitate umană, o realitate – sigur – și cu bune și cu rele, însă una pe care o poți vedea și pe care o poți măsura.
Ce înseamnă asta? Atenție! La cele lumești, la ceea ce faci tu și la ceea ce fac ceilalți, la ceea ce oferi tu și la ceea ce primești de la ceilalți.
Recunoștința este ceva senzațional. Ea te ajută să vezi lumea altfel și este asociată cu starea de bine, din toate punctele de vedere. Iar știința ne arată faptul că recunoștința crește nivelul de satisfacție și de fericire din viețile noastre, crește nivelul de optimism și reduce considerabil nivelul comportamentelor toxice.
Dar cum să faci asta, câtă vreme tu nu ești capabil să îi vezi pe ceilalți?
Simplu – coboară-ți ochii din cer! Și privește în jur!
Poți să începi cu tine! Respiră și privește-te în oglindă! Ce vezi? Cine ești tu? Ce fel de om ești? Poți să-ți mulțumești pentru ceva? Ia o foaie de hârtie și scrie toate motivele pentru care poți să-ți mulțumești! Citește-le cu atenție și apoi spune din tot sufletul: mulțumesc!
Fii atent/ă la starea din acel moment. Îți garantez că vei avea o revelație. Pentru prima oară – și aici cred că se încadrează foarte mulți oameni – vei descoperi cine ești. Apoi privește în jur -la familie, la partener/ă, la prieteni, la colegii de birou…
Cine sunt ei? Ce fel de oameni sunt? Poți să le mulțumești pentru ceva? Întoarce foaia și scrie toate motivele pentru care poți să le mulțumești. Analizează toate zonele din viața ta: familie, relație, prieteni, colegi etc… Fă-o cu calm! Nu te grăbește nimeni!
După ce termini… întreabă-te: le-am mulțumit vreodată pentru ceea ce fac pentru mine?
Dacă nu… întreabă-te: de ce?
Sunt niște exerciții foarte interesante!
Vezi? Câtă vreme stai tot timpul cu ochii spre ceruri, câtă vreme ai o singură entitate căreia îi mulțumești… ratezi contactul cu oamenii și, practic, nu știi să îi apreciezi. Nici pe ei, nici pe tine!
Iar dacă se întâmplă să ai un impas… cazi! Atunci nu mai apuci să spui: ‘așa a vrut Dumnezeu!’ Ești deja jos! Și nu ai capacitatea mentală să mai ieși de acolo așa de ușor. Nu ai capacitatea mentală, pentru că nu știi să crezi în oameni, deci nu poți apela la ei cu adevărat.
Drept urmare, ține minte ceea ce îți spun acum: credința înseamnă acțiune!
Nu spune nimeni să nu-i mulțumești divinității. Fă-o! Însă învață să vezi și oamenii… Până una alta, cam trăiești printre ei, iar fericirea ta depinde de calitatea relațiilor din viața ta.
Întrebarea este: poți construi relații sănătoase fără recunoștință și respect?
Coboară ochii din ceruri acum! Privește-te și învață să-ți spui: ‘mulțumesc!’
Crede-mă, Dumnezeu nu se va supără pe tine!
Foto Credit: positivepsychologyprogram.com/
