Muzica românească are nevoie de terapie (VIDEO)

Și asta urgent! Pe bune, m-am întors în tară de două zile și deja îmi vine să îmi tai venele când nimeresc pe posturile muzicale.

Atâta jelătanie nu am auzit în viața mea. E plin de inimi frânte și de oameni care suferă. Cam ca în societate. Nu glumesc, uneori pur și simplu îmi vine să cobor din taxi din mers.

Muzica românească îți strică ziua! Ăsta să fie rolul ei?

Oare chiar s-au tâmpit producătorii sau suntem un popor care suferă din dragoste în masă?

Nu că ar fi rău pentru terapeuți sau coach-i, însă haideți să judecăm puțin: hey, unde e latura de entertainment a muzicii? Că eu nu o văd!

Unde e voioșia, unde sunt refrenele alea pe care să le poți fredona în voie? Unde sunt piesele pe care poți dansa? Am senzația că totul este în tonalitate joasă, tristă, că notele zac depresive pe portativ, blegite de Xanax. Vă rog să-mi permiteți să vă spun un lucru - în 10 zile de ședere în Italia nu am ascultat nici măcar o piesă depresivă, tristă, care să te facă să vrei să schimbi canalul.

Și aici mă refer și la tv, unde prindeam VH1-ul lor; dar și la radio - Ciccio Riccio și Kiss Kiss, posturi pe care le ascultam în mașină.

Să vă dau un exemplu - iată cum sună hitul momentului în Italia:

Habar nu aveam că există trupa asta, însă piesa mi-a plăcut din prima. Dacă nu mă înșel, era pe radio încă de când am urcat în mașină în aeroport. Chiar are ceva care te prinde. Brusc, piciorul începe să se miște.

Acum, haideți să vă dau un exemplu românesc. Am făcut ieri experimentul ăsta: am deschis pe Zu TV și am luat primele 7 piese românești la rând.


Să-mi cadă furculița din mână, nu alta. 'Mă întreabă inima de ce'/ nu curge apa la WC - mă iertați, dar a venit natural 🙂 Iar fata asta are voce de manelistă 5 stele, de aia de la Hanul Drumețului.

Dacă ar fi să aleg, aș merge pe Thegiornalisti cu ochii închiși.

Mergem mai departe? Ia să vedem altă piesă din Italia:


Altă piesă difuzată în draci. La un moment dat, chiar m-am trezit fredonând pe holul hotelului 'tuuu sei un pezzo di me', atât de tare m-a prins piesa. E vie, mă! Nu plânge nimeni, nu-și taie nimeni venele. Îmi place.

Să revenim pe malurile Dâmboviței. Ia luați de aici:


'Pui în lumină tot ce-i rău' - da, frate. 'Rău' încă din primul vers. Iar inimi tăiate fâșii, iar sentimente calcinate... aceeași zeamă mioritică. Îți vine să ieși pe geamul taxiului și să strigi -ce dracu' aveți cu urechile mele?

Să revenim în Italia puțin:


E? Ce ziceți de asta? Parcă nu-ți vine să fii trist. Plus că refrenul este extrem de ușor de fredonat. Nu e nevoie să cunoști italiana, pur și simplu fredonezi și atât.

Ia să revenim în România:


Îmi plac piesele lui Smiley. Omul chiar încearcă să fie diferit, numai că asta îl bagă în turmă. Sigur, producția e okay, însă piesa se înscrie în tonul general... depresiv. Adică el cu corasonul rupt și ea... o curvă care vine acasă cu haina șifonată și cu părul deranjat.

Înapoi în Italia:


Și asta este în heavy rotation. Încă de la primele acorduri îți dai seama că sună a viață. Și refrenul ăsta este ușor de reținut. Dacă nu cuvintele, măcar fluieratul. Vedeți? Italienii sunt deștepți - toate piesele prezentate până acum au un cârlig... pentru urechi.

Mai are vreun sens să revenim în România? Haideți să încercăm:


Asta e prima piesă care încearcă să pulseze puțin sânge în venele alea sfâșiate de tristețe, însă ceva nu îmi sună bine. Mă rog, trecând peste faptul că nu-mi place Alina Eremia - mi se pare ceva fals în construcția ei artistică - piesa mă pierde undeva pe drum. Oricum, hai să-i dăm puțin credit în oceanul ăsta de tristețe.

Dăm legătură înapoi în Italia și schimbăm puțin spectrul muzical.


Încă o piesă care mi-a plăcut. Un alt refren care-ți rămâne în cap. Piesa e curată, interpretarea la fel.

Vedeți? Le-am pus în oglindă - piesele din Italia și cele din România - pentru a vă face o idee despre ce ascultăm aici și ce ascultă italienii. Poate așa ne vom da seama de ce ei stau mereu cu zâmbetul pe buze, iar noi stăm mereu încruntați, triști și cu venele gata să pocnească pe gât.

Ca o concluzie, aș spune că muzica românească are nevoie urgent de terapie - de la producători, compozitori și artiști și până la 'șefii la playlist' și fani! Terapie de grup cu muzică veselă!

Ce ziceți? Se bagă cineva?
Oare cum ar fi să ne bucurăm de viață?
Dans!