Aseară, înainte să adorm, mi-a trecut prin cap o idee: oare cum poate fi comparată iubirea cu mâncarea?
Creierul meu a început să lucreze și pot pune pariu că am zâmbit în somn 🙂
Ei bine, iubirea este ca o mâncare, numai că e musai să fie gătită în doi. De ce? Pentru că doar bucătarul știe ce pune cu adevărat în ea!
În iubire nu prea merge ca unul să gătească și celălalt să mănânce! Nu, în iubire amândoi sunt bucătari, amândoi pregătesc mâncarea, amândoi participă activ la proces.
Altfel, dacă doar unul gătește, iar celălalt stă frumos la masă și așteaptă, avem parte de dezechilibru. Cel care gătește se chinuie să pună cele mai bune indregiente, să scoată cele mai bune combinații de arome și devine trist atunci când realizează că cel care consumă preparatul se grăbește și nu se bucură de experiență!
De partea cealaltă, cel care stă la masă, cu un aer ușor patriarhal - deh, se poartă în familia română -, va gusta un preparat fără să știe prea multe despre ceea ce mănâncă sau să-i simtă toate ingredientele.
Se va ghida după ce se vede și după ce simte 'la papilă', ceea ce e ușor tricky. Atunci când nu participi la facerea mâncării, pardon, a iubirii, poți cu ușurință să nu apreciezi eforturile celui care a gătit. Crezi că asta e treaba bucătarului. Să te satisfacă! De altfel, dacă privim bine la relații, se întâmplă destul de des acest gen de angajament asimetric. Adică unul gătește și se implică 100%, iar celălalt este la primire și consumă.
Poate de asta și există atâția oameni nefericiți - pentru că, în anumite cazuri, unii refuză să-i invite pe ceilalți în bucătăria iubirii lor. Dar îi răsfață și iar îi răsfață, fără să-și dea seama că, de fapt, cu fiecare preparat oferit, își semnează condamnarea la... singurătate.
Iubirea are nevoie de doi bucătari aflați în armonie. Iubirea are nevoie de conlucrare, de echipă. Altfel nu poate funcționa. Fără implicare de ambele părți, lucrurile sunt profund dezechilibrate. Unul va cunoaște preparatul până în cel mai mic detaliu, iar celălalt va vedea o imagine și va simți doar câteva arome.
În plus, haideți să admitem că mâncarea este mai gustoasă atunci când dai și tu o mână de ajutor, atunci când te implici și tu. Parcă are altă valoare. La fel și iubirea! Atunci când ești 100% implicat, ea este valoroasă. Atunci când nu te implici și doar aștepți, ea devine o prestare de servicii.
Sigur, ca orice activitate, prepararea iubirii necesită sudoare, mizerie ce trebuie curățată, lucru în căldură, uneori stres și nervi... însă toate se spulberă atunci când vezi că a ieșit o farfurie impecabilă. Parcă-ți vine să spui: 'fuck, ce plating! Zici că sunt la MasterChef!'
În schimb, dacă o faci de mântuială, farfuria aia iese horror. Nici nu-ți vine să o privești. Și, parcă nici gustul nu mai e la fel. Parcă-ți vine să o dai la câini 🙂
Așa și cu iubirea! Trebuie să muncești cu seriozitate și încredere ca să meargă. Trebuie să practici mult, să înveți din mers, să ai răbdare, dacă vrei să ajungi la nivel de mastery. Iar asta necesită timp.
Ați văzut vreodată un bucătar care a ajuns smercher în două luni? Nici eu!
Ați văzut vreodată maeștrii ai iubirii care au ajuns așa în două luni? Nici eu!
Vedeți? Iubirea și mâncarea seamănă. Singura diferență este că la iubire e nevoie de doi bucătari, fără să existe însă ierarhii între ei.
Sigur că uneori pot apărea greșeli! Sigur că, uneori, mâncarea poate ieși prea sărată sau prea spicy, că uneori poate fi amăruie sau dulce acrișoară, că uneori poți scăpa mai mult dintr-un ingredient. Însă de aia în iubire e nevoie doi bucătari - pentru a gusta din mâncarea lor și pentru a se consulta cu privire la rețetă!
Ce poate fi mai frumos?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: aceoflifewellbeingblog.com/