Iubirea înseamnă adaptare. Și nu orice fel de adaptare, ci viteză de adaptare. Atunci când intrăm într-o relație, trebuie să știm un lucru extrem de important: NIMIC NU VA MAI FI CA LA ÎNCEPUT!
Wow! Sună ca un lighean aruncat pe scări, sună din start a eșec și, pentru mulți, chiar este. Însă relația se transformă în eșec deoarece oamenii renunță, capitulează pe parcurs. Renunță să se mai implice!
Viteza de adaptare este necesară dintr-un motiv cât se poate de simplu: relația se schimbă, persoanele se schimbă,ceea ce înseamnă că trebuie să fim în permanență atenți la schimbările ce pot apărea în viețile noastre.
Știu că ar fi excelent ca relațiile să rămână ca la început, cu liniile alea de cocaină hormonală; cu aripile alea, cu beatitudinea, cu razele de soare care mângâie trupurile încinse. Numai că lucrurile nu se întâmplă așa. Nu și când în cuplu încep să apară responsabilitățile, cum ar fi: credit la casă, rate la mașină, „rate“ la copil, facturi etc.
Sunt lucruri care, în momentul de maximă flamă, nu au existat și care, din momentul în care apar, încep să-și pună amprenta asupra relației, încep să o erodeze. Ați văzut cum arată țărmurile alea înalte de la mare? Alea din Vamă? Ei bine, nici nu realizezi când te poți trezi cu ele pe beregată. De ce? De apă. Așa se întâmplă și cu relațiile: se macină... din interior! De asta este nevoie de viteză de adaptare.
Ea este cea care previne apariția conflictelor, instalarea rutinei, băltirea iubirii celor doi.
Motivul? Adaptarea înseamnă căutarea de soluții pentru situațiile ivite. Marea problemă a oamenilor este că își doresc în continuare flama de început, acea perioadă de neasumare,
acea perioadă lipsită de responsabilități reale.
În plus, unii chiar nu vor să se implice și consideră că lucrurile ar trebui să curgă de la sine într-o relație: „Doar ne iubim, nu?“. Or, lucrurile nu stau câtuși de puțin așa. Nimic nu curge de la sine. Iar dacă nu reușești să te adaptezi la schimbările care apar în relația ta, oare cum crezi că se va desfășura ea? Ce crezi că se va întâmpla cu tine? Cu voi? Cu relația voastră? Cu iubirea voastră? Cum poți reuși să treci peste greutățile ce pot apărea dacă tu nu ești pregătit/hotărât să te adaptezi?
Lipsa capacității de adaptare la schimbare duce automat la dezastru. Deși unii nu vor să accepte, trebuie să fim de acord cu ideea că schimbarea este singura constantă din Univers.
Să luăm un exemplu concret. Să presupunem că avem de-a face cu doi tineri studenți: George și Ioana. Aflat la unseminar, George zărește un „colț“ de zâmbet al Ioanei! Brusc,
simte cum îl cuprind fiorii. Inima îi bate din ce în ce mai rapid, gâtul lui se lungește ca la girafă. George devine interesat de dinții ăia perfecți.
Dincolo, din banca ei, Ioana asistă amuzată la acest adevărat ritual de cunoaștere... încă nu
am ajuns la cucerire. Nu înțelege cine e arătarea aia care se uită la ea de parcă ar fi ultima rază de soare dinaintea unui cataclism major? Îi place! Normal, cui nu i-ar plăcea niște boost de atenție? E clar, amândoi așteaptă cu nerăbdare pauza.
„Hmmm, ce să fac, să o abordez?“, își spune George.
„Oare o să aibă tupeu să vină la mine? Sau iar dau de un fătălău?“, se întreabă plină de scepticism Ioana.
Mă rog, derulăm câteva cadre și ajungem cu personajele noastre la momentul în care se gândesc să formeze un cuplu. Aici apar primele decizii comune: „Unde stăm? Ne permitem? Cum am putea avea locul nostru?“ Pe lângă decizii, avem deja de-a face cu primele responsabilități în doi. Față de perioada inițială, când stăteau fie la cămin, fie la părinți, dar separați, viața lor se schimbă.
Din două entități diferite, ei se transformă încet, dar sigur în una. Se formează acel NOI, acea construcție extraordinară, dar și periculoasă pentru unii. Schimbarea produsă în viața lor își poate pune amprenta după ceva timp, însă ea există și lucrează încă din prima secundă după ce îndrăgostiții se mută împreună.
Oricât de mari ar fi fluturii, facturile vin, curățenia trebuie făcută, mâncarea la fel, ratele sau chiria nu se plătesc singure. Iată deci că intervine o presiune a vieții de cuplu pe umerii lor. Mai putem considera că viața lor este ca la început? Nici vorbă! Lucrurile s-au schimbat total. Iar asta poate apărea rapid în viața a două persoane.
Ce necesită această schimbare? Viteză de adaptare la nou! Acum, luați în calcul apariția primului copil. Pe lângă cutremurul emoțional care se produce în viața cupluluiadăugați și presiunea responsabilităților casnice strict legate de această extensie a cuplului, presiune care se așterne peste responsabilitățile existente.
Copilul este, fără îndoială, un motiv de bucurie, însă este și o schimbare în viața de cuplu. Și el necesită adaptare atât pentru femeie, care cunoaște noua postură, de mamă, cât și pentru bărbat, care devine și tată, dar rămâne și soț/bărbat.
Adaptarea asta nu e ușoară, mai ales pentru femeie, care trebuie să-și balanseze cu atenție viața între copil și soț. Altfel, poate să-l piardă pe al doilea. În condițiile în care și așa suntem niște generații crescute pe modele de educație lipsite de conectare emoțională (cu excepții, firește), dacă ne neglijăm puțin, riscăm să activăm traumele principale.
Și, uite așa, simțindu-se neglijat, bărbatul fie se închide în el și se răcește, retrăgându-se emoțional din relație, fie sare gardul.
Sigur, mai sunt și bărbați care devin tați și lasă masculinitatea pe poziția a doua. Vedeți? Este un exemplu ipotetic, la prima vedere, dar care, dacă ne uităm cu atenție, se regăsește în multe cazuri în jurul nostru.
În concluzie, iubirea chiar are nevoie de adaptare! Fără adaptare, fără viteză de adaptare, iubirea are slabe șanse de succes!
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’, pe care urmează să o lansez peste câteva zile. Dacă vrei să te numeri printre primii cititori ai cărții mele, intră AICI, înscrie-te și vei avea ocazia să poți comanda cartea cu autograf, dar și să beneficiezi de surprizele pregătite pentru primii cititori.
Foto Credit: lifehack.org/