Învățământul acasă – între fericire și izolare socială

'Nu suntem ființe izolate, ci ființe sociale', a declarat Prima Doamnă a țării, referindu-se la sistemul de învățământ acasă pe care Dana Nălbaru și Dragoș Bucur l-au ales pentru fiica lor.

De acord, suntem ființe sociale, dar cine a spus că socializarea se face doar la școală?

În America, spre exemplu, în 2016, 2.3 milioane de copii au urmat acest tip de școlarizare acasă.
Să fie ăsta începutul sfârșitului învățământului clasic?

Nici vorbă! Este doar o altă variantă de învățământ. Și, în condițiile în care, în România, sistemul este cum este, vă rog să-mi dați voie să aplaud orice formă de învățământ pe care o aleg părinții pentru copiii lor, câtă vreme scopul lor este a avea copii fericiți.

Mă iertați că nu mă grăbesc să-i judec sau să punctez dezavantajele acestui sistem - absența competiției, posibila izolare socială etc.

Prefer să pun pe primul plan pozitivul - adică faptul că acești părinți își dedică timp pentru copilul lor și vor să-l aibă fericit.

Am citit câte ceva despre acest sistem complet nou pentru noi. Marea problemă este, ca de obicei, sistemul legislativ, care nu este pregătit pentru această variantă. De aici pot apărea probleme pentru cei care aleg 'învățământul acasă' însă, așa cum am văzut AICI, există variante, deci se poate să ajungi până la nivelul universitar pe calea învățării acasă.

Momentan, acest sistem este prea nou încât să ne permitem să aruncăm cu pietre. Și, chiar dacă ar fi vechi și testat pe generații, tot nu ar trebui să ne băgăm în bucătăria altor oameni.

Sunt mari, sunt vaccinați, asumați și știu de ce au ales asta pentru copilul lor. Sincer, eu îi admir!

Câtă vreme și-au pus în gând să crească un om admirabil, jos pălăria!

Mai departe, că acești copii nu intră în competiție cu alții sau că sunt izolați, aici este de discutat.

Cert este că acești părinți, indiferent că trăiesc în România sau aiurea, invocă aceleași motive pentru care aleg sistemul de învățământ acasă: nemulțumirile legate de sistemul clasic și dorința de a se implica mai mult în procesul de dezvoltare al copiilor lor.

La primul capitol intră: griji vis-a-vis de mediul școlar, de calitatea profesorilor, de materii etc.

După cum vedeți, cam totul pleacă de la sistem, un sistem încă nepregătit pentru această formă diferită de învățământ.

Eu cred că înainte să judecăm dacă acești părinți au procedat corect sau nu atunci când și-au retras copilul de la școală, ar trebui să vedem în ce măsură școala, în forma pe care o știm cu toții, mai ține pasul cu cerințele umane actuale.

Cred că abia aici începe discuția.

În rest, școala continuă să scoată papagali pe bandă rulantă. Din păcate, ăsta este principalul ei rol, nicidecum să-i învețe pe copii să gândească sau să fie creativi.

Foto Credit: babygizmo.com/