Să afli ce-ți dorești nu e un lucru tocmai ușor. Până când ajungi să îți găsești drumul, rătăcești buimac pe căile necunoscutului.
Și te julești în genunchi și coate, fruntea ți se umple de cucuie, sufletul se găurește ca o sită. Și cauți și tot cauți și nu prea înțelegi ce…
Unde greșești? Privești doar în exterior!
Viața m-a învățat că răspunsul nu se află niciodată acolo, la exterior, ci doar în tine! Trebuie doar să ai curajul să privești acolo!
Stop! Acum să admitem totuși faptul că nu toată lumea caută ceva, că nu toată lumea are un scop clar în viață.
În lumea asta există și oameni care nu știu ce vor. Ce fac ei? Iau tot ce li se oferă!
La grămadă, pe nedigerate! Pe principiul – lasă că văd eu mai încolo care e treaba!
Partea nasoală este că omul lipsit de scop se plictisește rapid de oameni și obiecte.
Și continuă să malaxeze: lucruri, oameni, trăiri etc…
Ca o mașinărie de casat!
Toacă tot ce prinde, fără să discearnă.
Omul ăsta este extrem de periculos prin nestatornicia sa! Genul ăsta de om nu poate să-și țină cuvântul. Niciodată! Pentru asta ai nevoie de două lucruri: de educație și de un scop!
Educația este insuficientă fără un scop!
Or principalul scop, după părerea mea, în viața asta este să fii OM!
Doar atunci când ești OM înveți să te cunoști și să afli ce vrei și încotro te îndrepți.
Până nu ajungi OM, educația nu este suficientă!
De-a lungul anilor am cunoscut o grămadă de persoane educate, cultivate, dar care se suceau după cum bătea vântul. Erau fix acei oameni care plutesc în deriva întâmplării.
Atunci când ești educat și ajungi OM – adică o entitate superioară, o entitate care funcționează în slujba binelui – atunci nu te mai sucești după cum bate vântul, ci alegi, știind exact ce și de ce alegi!
Omul care reușește să cunoască, dar mai ales să se cunoască, este un om disciplinat, un om care își poate da cuvântul fără să și-l încalce, un om care respectă persoana lângă care trăiește, un om care se înconjoară de oameni ca el, este un om care oferă fără să aștepte să primească, este un om care știe să se bucure de fiecare clipă din viața sa.
El nu va sta prea mult timp la discuții pe teme precum – bărbatul este prin natura lui vânător, femeia este prin natura ei casnică!
Ce sens ar avea? El are un scop și nu îi pasă de influențele celor din jur. Și ce dacă vede doar divorțuri și despărțiri în jurul său? El știe ce vrea și merge mai departe pe drumul lui, alături de partenera pe care a ales-o, fiind conștient că doar de ei depinde buna funcționare a cuplului.
Același lucru se întâmplă și în relațiile cu cei din jur.
Omul este 100% asumat! Asumat, deci disciplinat; nu tâmpit, nu spălat pe creier!
El știe să se implice oricând este nevoie, dar nu o va face acolo unde nu i se cere.
El vede tot ce e rău în jurul lui și știe să stea de(o)parte. Asta nu înseamnă că deviază de la drumul său sau de la ideea că viața e frumoasă! Nu, omul asumat este un fin observator, un om care știe să-și construiască zilnic fericirea.
Este genul ăla de om care, în fiecare zi, își pune întrebări. Una dintre ele este asta: ‘ce am făcut azi pentru fericirea mea?’
O întrebarea foarte importantă! Sunt curios câți se opresc din vâltoarea cotidiană pentru a-și pune măcar această întrebare?
Mi se pare extrem de trist ca răspunsul la această întrebare să fie: NIMIC!
Și, în tot acest timp, să urli în gura mare că viața e de căcat!
Normal că e de căcat, câtă vreme tu nu faci nimic pentru a o îmbunătăți.
Frumos spunea cineva: ‘nu vei schimba nimic la viața ta dacă nu vei schimba ceva la tine’.
Așa e!
Iar pentru această schimbare ai nevoie de un SCOP, de un drum!
Însă nu poți să-ți găsești scopul până când nu te cunoști temeinic. Vezi? Toate sunt legate!
Să duci o viață de plutire în derivă este o cale destul de sigură către dezastru. Nu am cunoscut nici măcar o persoană care să trăiască la voia întâmplării, complet neasumată și să fie fericită!
În general, persoanele de genul ăsta (pe care le-am cunoscut) erau niște epave pe două picioare. Erau stricate de atâta întâmplare. Erau complet dezorientate, la marginea depresiei și o țineau din eroare în eroare. Nesiguranța lor era numai bună de studiat la școlile de specialitate. Indisciplina lor ii recomanda ca pe niște copii rebeli… ajunși la vârsta adultă.
E nașpa să dai peste oameni pe care nu te poți baza nici măcar o secundă!
Și jur că nu e treaba ta să îi ajuți său să îi repari, câtă vreme ei nu cer acest lucru.
Da, fie că vă place, fie că nu, fericirea este legată de un scop – iar aici nu mă refer la firme, mașini, bani etc… ci la bine – nu există scop mai înălțător ca binele.
Iar pentru a fi fericit ai nevoie de cunoaștere și disciplină.
