Aseară am fost la un eveniment organizat de Samsung România la Sala Atelier a Teatrului Național.
În foaier, lume îmbrăcată de seară, vinuri spumante, vinuri albe, antreuri, poze... ștaif!
Prezentarea propriu-zisă a avut loc în sală pe la ora 20.00.
Nici bine nu am intrat și hop, pe scenă 4 dudui îmbrăcate în alb (stăteau cu spatele la noi). "Amadeus" - mi-am spus.
Și am avut dreptate. Nu le mai văzusem de ani de zile. Drept urmare, am fost curios să văd ce s-a mai ales de proiectul ăsta.
Băi frate, nu știu cum să vă zic, dar nu pot aprecia un act artistic - ce urmărește îmbinarea clasicului cu modernul -, atunci când pe scenă văd niște dudui ce prestează mișcări lascive de parcă ar căuta o bară de care să se agațe.
Nu mai vorbesc despre outfituri.
Tocuri înalte, fuste scurte, prea scurte chiar, decolteu adânc și atitudine trashy.
Băi frate, jur că nu pot admira muzica în condițiile astea 🙂
Muzica și imaginea fetelor contrastează profund.
Mă iertați, nu sunt vreun pudic, însă chiar nu pot aprecia munca unor fete, câtă vreme ceea ce fac pe scenă îmi umblă la pantaloni, nu la urechi.
Un soi de 'lasa-mă să ți-o scol clasic'.
Jur, mai aveau să se lingă pe scenă și tacâmul era complet.
Chiar nu înțeleg combinația asta. Și nu e prima oară când o văd.
Acum câteva luni, am mai văzut o duduie care cânta cu vioara peste negativ într-un restaurant. Duduia era făcută fix în ciuda p**ii! Păr lung, țâțe strânse într-un corset și un cur mai bombat decât prevede legea.
Ea cânta ceva acolo - nu ai cum să mai ții minte detaliile astea -, iar bărbații băleau, la propriu.
Știți ce e tare în situațiile astea? Că se întâmplă ca muzica să tacă și un nene din sală să vorbească în continuare cu prietenii lui: 'hai frate, ai idee cum o suge asta?'
La revedere act artistic. Iar ea știți ce face? Zâmbește, semn că și-a atins obiectivul.
De fapt, eu nici nu l-aș numi act artistic; ci pornoșag cu puțină poleială de clasă.
Poleiala fiind muzicală, pentru că atitudinea scenică este porno de-a dreptul.
Repet, nu sunt vreun pudic, însă chiar nu gust genul ăsta de hibrizi.
Frate, trebuie să vă hotărâți și voi - ori cântați muzică clasică (combinată cu muzică actuală), ori vreți să o sugeți.
Și una și alta... e puțin prea mult.
P.S.: Ironia a fost completă la final, când lângă ele a apărut o gorilă. Mesajul a fost și mai clar: uite așa sunteți voi, niște primate cărora li se scoală la vederea unor țâțe cu arcuș. Pas!