Azi am chef să scriu despre pasiune și succes. Iar ideea a pornit de la o declarație a unei domnițe care lucrează într-o agenție mare de PR.
Declarația sună cam așa: “Pasiunea vine după ce obții succesul, iar pe ăsta îl obții după ce faci eforturi”.
Mi se pare trist și periculos să le bagi unor tineri o asemenea otravă în cap.
Pasiunea nu a fost și nici nu cred că va fi vreodată condiționată de succes.
Și aici aș vrea să mă pun în fața voastră, să fiu cobaiul dizertației ce urmează.
Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Deși boemia (ca să nu-i spun golănie moderată) m-a caracterizat încă din copilărie, prin clasa a 8-a, când erau la modă comentariile la română (mai țineți minte?), profii își făceau cruce și nu înțelegeau de unde scot anumite idei?
Nu mi-a plăcut niciodată să învăț ca un papagal – de aia nici nu am înghițit școala clasică. Da, recunosc, mare parte din viața mea am fost auto-didact. Și nu e deloc o rușine! Ba chiar văd că auto-pregătirea devine o practică din ce în ce mai mult promovată in lume.
Pot spune că am fost pasionat de scris. Mi-a plăcut! Mult de tot, indiferent că am făcut-o în texte – ca acum, sau în rime – ca în cei 20 de ani de rap.
Ce legătură are pasiunea mea cu succesul? Una singură și, zic eu, firească: succesul a fost un rezultat al pasiunii!
Acum depinde și cum ne raportăm la succes. Unii se raportează la bani! Eu m-aș opri la o oarecare recunoaștere!
Și, slavă Domnului, recunoașterea asta a existat și încă mai există!
Iată un prim exemplu care dărâmă construcția doamnei de la agenție. EU! Succesul este un rezultat al unei pasiuni, nu invers.
Nu ai cum să ai succes și apoi să-ți dai seama că ai o pasiune. E ca și cum ai pune carul înaintea boilor.
Sigur că trebuie să muncești. Să nu aveți impresia că am ajuns să scriu un text în 5 minute stând degeaba. Nu, în spatele muncii de acum sunt vreo 18 ani de presă scrisă – în diferite forme – și câteva zeci de milioane de caractere așternute pe hârtie sau pe net.
Însă haideți să vă mai spun o chestie – am făcut presă pentru că mi-a plăcut să scriu, nu pentru că urmăream succesul!
Acum fac blogging pentru că ador să scriu, nu pentru că vreau adulație sau succes!
Doar un om care nu a avut niciodată o pasiune (sau succes) poate să spună că “pasiunea vine după ce obții succesul”.
Sigur că te lovești de greutăți, sigur că suferi eșecuri, sigur că te poți dezechilibra în anumite momente, însă știți ce te ține viu și pe direcție? Ați ghicit: PASIUNEA!
Succesul vine și pleacă, pasiunea rămâne constantă!
În plus, cine a zis că un om pasionat este obligat să caute succesul?
Dacă cineva este pasionat de flori se bucură de pasiunea sa și atât! Este fericit, rezonează cu propria viață! De ce trebuie să caute succesul?
Așa și eu sau Cabral sau alți colegi. Cabral face ce face din pasiune. Succesul a venit ulterior. Dacă nu i-ar fi plăcut s-ar fi văzut de la o poștă!
Și da, el are dreptate “mai bine greșești drumul spre fericire de mai multe ori, decât să-l nimerești pe cel spre nefericire din prima”.
Or atunci când le spui unor tineri aspiranți la meseria de PR că “pasiunea vine după ce obții succesul”, atunci îi trimiți în mod voit pe drumul spre nefericire și, evident, spre Xanax!
Nu mai ascultați toate tâmpeniile, ci bucurați-vă de pasiunile voastre.
Ieri vorbeam cu prietenul Andrei Coman și îi spuneam că am schimbat locul întâlnirilor mele. Mi-a spus-‘bravo, noi venim pentru discuții, nu pentru locatie’.
Asta înseamnă pasiune-oamenii să vină să te vadă și să revină cu plăcere. Iar asta nu înseamnă succes, ci bucurie.
Azi dimineață am văzut un carton tare de tot pe Facebook. Pe el scria cam așa – “dacă le-am spune oamenilor că au o aplicație în cutia craniană, fac pariu că ar începe să o folosească”!
Ce mai așteptăm? Să le spunem 
