Este o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată când netul ia foc. Indiferent că vorbim despre un featuring sau despre vreun concurs (vezi Eurovision), românul este parcă în căutarea scandalului.
'Asta e de căcat', 'asta e copiată', 'ăsta n-are voce' etc...
Tot timpul apar docți care știu!
Eu mă număr printre oamenii care nu ezită să critice o piesă atunci când ceva miroase. Însă, în același fel, nu ezit să laud o piesă atunci când îmi place, indiferent de genul muzical.
Da, am crescut cu rock și punk (toată perioada copilăriei), am continuat în rap, pe care l-am amestecat cu rock și electro la un moment dat, dar asta nu înseamnă că nu am ascultat ABBA sau Grace Jones.
Drept urmare, decât să laud ca un idiot o piesă rap care nu îmi spune nimic, prefer să ascult o piesă electro dance făcută bine, o piesă care îți rămâne în cap.
Solidaritatea de gen muzical îmi sună a prostie.
Am dreptul să spun că o piesă e de căcat, indiferent că e rap sau nu însă, spre deosebire de cei care doar înjură pe net, eu și încerc să argumentez.
Am prins perioada frumoasă a anilor '90, cu începutul industriei muzicale. Am văzut toate modele, am cunoscut muzica și din interior și de partea cealaltă (ca jurnalist), iar situația asta s-a întins pe 20 de ani.
Am făcut sute de interviuri cu artiști din mai toate genurile, am tras sute de ore în studio, la început cu niște condiții tehnice ce acum par S.F., am cântat pe zeci de scene - unele mari și bine echipate, altele meschine și dezbrăcate de cele necesare unui show bun.
Nu am spus niciodată că sunt cel mai tare - nu m-a interesat niciodată competiția în rap, ci doar ceea ce transmit. Și, în ciuda unora, care oricum n-au fost acolo când ne chinuiam să construim ceva frumos, uite că am reușit să las după mine câteva piese pe care le știe lumea și acum, după 10 sau 15 ani. Or tocmai ștampila timpului dă valoare unui produs, nu topurile realizate din plictiseală de unii roși de invidie.
Degeaba te bați cu pumnii în coaie că ești cel mai tare, dacă peste 10 ani nu mai știe nimeni vreo piesă de-a ta. Părerea mea!
Hatereala există în toate genurile muzicale. Ăsta este motivul pentru care m-am gândit că nu ar fi rău să identific câteva motive pentru care există această urâtă stare de fapt.
Să încep:
1. România nu are o tradiție muzicală
Cel puțin în zona rock și rap suntem doar niște wanna bees. Nu noi am inventat roata, ceea ce înseamnă că toți cei care fac muzicile astea au influențe de afară. Mai puțin Phoenix!
Ei cred că au fost printre puținii care și-au format zona lor. Cum fac Subcarpați acum. În rest, nu putem vorbi despre originalitate fără să 'sune a ceva'.
Să fim serioși, România are tradiție doar în zona muzicii populare și a lăutăriei. Și aici mă refer la toată țara, nu doar la București - unde intervine puțin și muzica clasică.
Atât! Acolo suntem noi originali.
Or, în condițiile în care tot ce se întâmplă în rock și rap gravitează în zona influențelor, vor exista mereu oameni care vor spune că unii cântă a-la White Snake sau a-la Wu-Tang sau Non Phixion. Mereu!
Așa s-a întâmplat de curând și cu 'S-aprindem tortele' - duetul Bittman-Minculescu. Nimeni nu a vorbit despre colaborare. Toți s-au luat de ușoara influență după Hozier. Nici vorbă de plagiat, însă a fost o mare eroare de producție! Mare de tot! Plus comunicare praf!
2. Românii nu știu să-și respecte înaintașii
Tot ce e vechi e de căcat. Așa gândeam și eu în anii '90 (aveam 16-17 ani). Până când am ajuns și eu vechi 🙂 Vă dați seama ce ironie? Să-ți dai seama, după 20 de ani, că există unii care te consideră vechi?
Cred că suntem singura țară în care se întâmplă asta. Nu cred că există țară pe planetă unde să existe o așa mentalitate păguboasă.
Din păcate, cei care atacă nu înțeleg contextul social în care s-au întâmplat anumite lucruri. De posibilitățile tehnice... nu mai vorbesc. Noi am prins perioada în care negativele se făceau pe clapă (KORG X3 era rege) sau pe Scream Tracker - un soft din precambrian. Tobele sunau urât, instrumentele la fel, de sample nici nu se punea problema. Dj-ii își improvizau faderele pe pick-up-uri care nu erau pentru scratch-uri. Aveau pe ele niște butoane lipite cu bandă adezivă.
Așa s-au scris hiturile vremii. Nu e un titlu de glorie. Pur și simplu așa erau vremurile.
Acum totul este mură-n gură! Însă mi-e teamă că tocmai de asta nu mai apar piese cu o așa putere ca cele de atunci sau piese care să reziste 10-15 ani.
3. Românii nu știu să se bucure de muzică
Tocmai pentru că se folosesc de ea pentru a obține auto-valorizare. Ceea ce mi se pare penibil. Mai ales în zonele de nișă, există un curent de opinie potrivit căruia dacă nu e dur... nu prea e 🙂
Rockerii refuză rock-ul ăsta nou, de radio; iar rapperii vor doar hard-core, cât mai jihadist posibil. De parcă în rap nu ar exista o serioasă zonă de entertainment.
Partea funny este că în anii '90 exista un 'Fuck the Police', un "Slam", sau un 'Fuck Compton', iar acum hard core a ajuns Drake. Săracul Tim Dog, se răsucește în mormânt 🙂
Nu știm să ne bucurăm de muzică și pace. Nu acceptăm diversitatea. Zici că avem urechile sigilate. Eu am avut ocazia să pun de câteva ori muzică. La Selectorul lui Marika și în alte câteva ocazii. Nu am pus rap. Deloc. Am pus muzică frumoasă, aia pe care o ascult acum sau muzică veche, aia cu care am crescut. Credeți că mă interesează dacă unii cred că m-am dat 'pe partea cealalta'? Muzica, indiferent de gen, este frumoasă pentru stările pe care ți le oferă. Punct!
4. Românii nu acceptă evoluția
De aia piața arată cum arată. Publicul nu vrea ca artistul preferat să evoluezev(si, uneori, nici artistul nu isi doreste). Dacă faci o piesă comercială, automat 'te-ai stricat la cur'. Este o mentalitate absolut păguboasă, falimentară, care ține de prea multă vreme. Se va schimba vreodată? Greu de crezut. Poate cu generațiile care joacă șotronul acum. Noi suntem deja mega-virusati.
5. Ura este moca
Da, ați citit bine. Cei care urlă pe net foarte rar participă la dezvoltarea industriei. Rar cumpără un album sau un bilet la concert. Ura e moca! 'Dă-l în pula mea pe ăla, nu dau bani pe el' - spun cei mai mulți. Nu dai bani, atunci taci din gură! E simplu! La muzică e ca la campania electorală - frate, l-am ajutat pe om să existe, am voie să-mi exprim o părere. Așa cred că e fair.
6. Românii apreciază doar dacă vor să f**ă ceva!
Și asta sună bizar, dar așa e. Românii nu știu să aprecieze lucruri. Asta ține de o perioadă de 70 de ani de resentimente acumulate. Va fi greu să ne scuturăm de frustrările astea istorice. Dacă te uiți în jur, nimeni nu apreciază pe nimeni. Bărbații nu apreciază alți bărbați (automat cineva o să-i facă poponari), femeile nu apreciază alte femei, bărbații nu mai apreciază o femeie - decât dacă vor să i-o tragă... etc. Același lucru se întâmplă și cu muzica. Fix la fel!
Apreciere fără interes nu există, din păcate.
Cam astea ar fi motivele care îmi vin acum în minte. Lista este deschisă și chiar vă rog să o completăm împreună...
P.S.: In timp ce scriam textul ăsta, pe fundal rula acest concert excelent. Sunt tare curios care aruncă primul piatra 🙂