'Atât de trist' sună muzica tristă.
Atât de trist!
E trist să asculți aceleași povești despre grabă, alegeri greșite, întoarceri la foste iubiri etc...
Oricât de bine poate fi scrisă o piesă tristă, tot trist sună.
Sigur, cineva spunea că fără suferință nu ar fi existat poezie. Într-un fel are sens, cine s-ar fi apucat să scrie cât de bine îi este?
Nimeni!
Condeiul ar fi zgâriat foaia! Nu ar fi avut scop!
În același timp, fără suferință nu ar exista nici marketing.
Muzica tristă vinde bine, bine de tot, pentru că atinge răni... din suflet. Iar alea nu trec niciodată. Mereu există alți și alți purtători de răni...
Ca și cărțile care idealizează trăirea. Ele lovesc într-un public suferind.
Publicul ăla nu vrea să afle ce înseamnă fericirea, ci doar să simtă adierea unor mângâieri iluzorii, să primească așa zise pansamente de moment.
Și știți ce e mai trist la cei care așteaptă aceste pansamente?
Că nu mai știu de ce (s-)au iubit!