"Omul are nevoie de un vis ca să suporte mai ușor realitatea", spunea cândva Freud.
Dacă înlocuim visul cu iluzia, putem spune că omul are nevoie de iluzie ca să suporte mai ușor realitatea. Nașpa, nu vi se pare?
Să te îmbeți cu iluzii, să le ingerezi ca pe niște droguri care-ți schimbă percepția despre viață, lume, social etc...
Și ne mai intrebăm de ce ni se spune 'generatia Xanax'... Păi dacă visăm la cai verzi pe pereți? Păi dacă ne îmbătăm cu iluzii? Nu e firesc să ajungem să avem nevoie de 'suplimente' pentru a putea suporta realitatea?
Pentru unii este normal, pentru mine nu!
Dar cine sunt eu să-l contrazic pe Freud? :))
Eu nu vreau să plec de la ideea că realitatea e de căcat by default. Chiar nu vreau!
Și știți de ce? Pentru că nu cred că realitatea este de căcat!
Eu cred că fiecare om își construiește propria realitate.
Or, în aceste condiții, de ce să nu poți să-ți faci o realitate de vis?
Da, pur și simplu să decizi să renunți la visul lui Freud, la acel vis care te ajută să suporți mai ușor realitatea și să alegi să îți construiești o realitate de vis!
O fi imposibil?
Nu cumva asta înseamnă fericire? Să reușești să-ți construiești o realitate de vis?
Adică să reușești să rezonezi cu propria viață? Pe scurt - viața ta și realitatea să fie în armonie?
Eu cam așa văd lucrurile.
Or în momentul în care ajungi să îți transformi realitatea într-o poveste frumoasă, nu mai ai nevoie de alți stimuli pentru a suporta.
Atunci când rezonezi cu propria viață nu ai ce să suporți... totul este frumos, tot ceea ce faci îți face plăcere, deci realitatea ta este... de vis!
Nu e imposibil, jur!
Trebuie doar să îți dorești să faci asta.
Eu am avut ocazia ca în viață să fac fix ceea ce mi-a plăcut. Niciodată nu am acceptat să fac lucruri care nu îmi făceau plăcere. Pur și simplu mă simțeam blocat, sufocat, legat la... creier.
Poate că am pierdut din anumite puncte de vedere (mai ales financiar), însă în zona echilibrului interior am câștigat enorm.
Iar acum pot spune că nu am nevoie nici de vis și nici de iluzie pentru a suporta realitatea. De ce?
Pentru că îmi construiesc zilnic o realitate de vis!
Asta mi se pare cea mai interesantă provocare a vieții - să ajungi ca oamenii să creadă că tu nu faci nimic, în schimb tu să știi că faci o grămadă de lucruri care îți fac plăcere.
Sigur că la început, adică imediat după ce am luat această decizie, a fost complicat - mai ales să te adaptezi la acest program fără program. După ani de zile de muncă în regim clasic - 9.00 - 18.00, cu șefi și tot tacâmul; nu e ușor să ajungi să îți construiești propriul sistem.
Însă merită 100%.
Ce poate fi mai frumos decât să te bucuri că reușești să faci ceea ce îți place?
Atunci când ești stăpânul propriei vieți, stăpânul propriilor decizii, visul lui Freud dispare, iar realitatea chiar se transformă într-un vis cât se poate de frumos.
Încercați, jur că merită!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI