"Promit sa fiu dezamagit de tine si numai de tine! Promit sa te fac pe tine unicul depozitar al regretelor mele, in loc sa le imprastii in stanga si in dreapta printr-o multime de aventuri si o viata de promiscuitate sexuala.
Am analizat diverse variante de nefericire si fata de tine am ales sa ma angajez" - asa ar trebui sa sune angajamentele pe care le luam in fata altarului.
Cel putin asta considera Alain de Botton in cartea 'Cum sa ne gandim mai mult la sex'.
Intr-un fel, sunt de acord cu el. Pe bune, juramintele alea sunt niste iluzii, ca sa nu le spun minciuni. Nu ai cum sa-i promiti unei persoane ca o s-o iubesti o viata intreaga.
Pe ce te bazezi cand spui asta? Pe ceva ce nu s-a intamplat? E ilogic!
Botton considera ca societatea impune niste standarde morale imposibile si ca ne invata ca este permis sa faci orice inainte de casnicie si nimic dupa 🙂
In aceste conditii, oamenii se tem de casnicie ca de inchisoare! Si, cel putin din punct de vedere moral, casnicia cam asta e (devine). O inchisoare a simtirilor. In momentul in care te-ai casatorit, esti cumva obligat sa-ti cauti solutiile vesnice pentru nevoile romantice, erotice si familiale la persoana de langa tine. Nu ai voie sa te uiti, nu ai voie sa gandesti, nu ai voie sa faci nimic cu o alta persoana!
Doar persoana de langa tine reprezinta totul! Oare?
Botton sustine ca fidelitatea reprezinta un efort urias si ca nu toata lumea este capabila sa reziste unui asemenea efort.
Sigur, casnicia fericita nu este totusi un mit, in ciuda valului urias de divorturi, insa este destul de rar intalnita tocmai pentru ca putini oameni pot imbratisa fidelitatea.
Pe de alta parte, nici sa gandim ca adulterul reprezinta o rezolvare a problemelor aparute in casnicie nu este tocmai corect. Problemele nu se rezolva printr-o coiala extraconjugala. Sigur, pentru cel care calca stramb, acea iesire in decor poate fi reconfortanta, poate fi o bula de oxigen, o oaza de viata, o iesire din amorteala...
Eu cred ca gresim cu totii, cred ca suntem prea drastici unii cu ceilalti, in sensul ca ne grabim sa dam vina pe cel care calca stramb, fara sa ne gandim daca nu cumva am 'pus si noi umarul' la acea aventura prin: retragere, raceala, plafonare sau lipsa de imaginatie.
Cred ca ar trebui sa fim mai relaxati, sa nu mai cerem totul de la celalalt si sa intelegem ca suntem oameni si ca avem momente si momente din punct de vedere emotional. Nu poti ramane puternic non-stop! Exista multe momente de cadere in istoria unui cuplu, momente in care unul dintre parteneri poate ceda tentatiilor. Este automat un/o nenorocit/a? Putem judeca fara sa analizam cauzele care au generat adulterul? Eu cred ca nu!
Tot Botton ofera o perspectiva interesanta (nu stiu daca veti fi de acord cu ea) vis-a-vis de cum ar trebui sa arate casnicia practica - "intr-o casnciie practica, sotii nu ar trebui sa isi reproseze unul altuia infidelitatile ocazionale, ci sa se simta mandri ca au reusit in cea mai mare partea timpului sa ramana credinciosi mariajului lor".
Pareri?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI