Esti prea batran pentru piata muncii

Asta mi-a spus cineva acum cateva zile. Vorba asta a picat ca o ghilotina pe umerii mei.

Am doar 38 de ani si nu ma simt deloc batran pentru niciun fel de activitate.

In plus, in sfera mea de interes, experienta isi spune cuvantul in orice conditii.

Si totusi, nu pot sa spun ca nu m-a pus pe ganduri toata povestea. As fi ipocrit sa spun ca nu am facut o scurta analiza la rece.

Dupa episodul cu pricina, nu am putut sa nu ma gandesc la studiul realizat de Reveal Marketing Research si publicat de Gandul.

Este un studiu care analizeaza fricile romanilor. Asa cum ma asteptam, fricile noastre tin de bani si de statut - frici firesti intr-o tara saraca, atat financiar, cat si spiritual.

Da, romanii se tem ca nu au destui bani sau ca nu vor reusi in viata.

Intr-o tara in care se flutura zilnic milionari in euro la tv - majoritatea infractori -, frica de nerealizare este majora. In acest context, nivelul de realizare si statutul sunt asociate cu respectul celor din jur.

Astfel, presiunea sociala devine uriasa si genereaza pesimism si scepticism. Ce inseamna asta? Probleme emotionale!

Si uite asa, oamenii devin preocupati mai degraba de ceea ce trebuie sa puna pe masa, de ziua de maine, decat de sisteme de valori, de frumos, de invatare si de auto-dezvoltare.

Vorba aia - nu ai cum sa o arzi zen pe burta goala!

Intr-un fel... cei care gandesc asa au dreptate. Poti sa ii condamni? Este greu sa ai parte de confort emotional atunci cand socialul tau imediat este un teren minat.

Nu poti sa te asezi sub un copac - asa cum te indeamna Osho - si sa fii fericit! Nu ai cum! Nu in societatea asta! Daca faci asta, ai mari sanse ca in cateva zile sa crapi de foame!

In societatea in care traim, echilibrul emotional are nevoie de o corespondenta in social, are nevoie de o anumita stabilitate financiara, iar fericirea nu prea poate fi construita pe o saracie lucie.

Acolo unde exista saracie, exista priviri triste, neajunsuri uriase, lacrimi si durere - chiar daca, de cele mai multe ori, aceste lucruri nu sunt exprimate.

Da, ne temem si e normal sa fie asa. Ne temem pentru ca traim intr-o societate barbara, intr-o societate care te invata ca daca nu ai, nu existi.

Si eu ma tem! Nu, nu ma tem ca nu am sau ca pierd respectul celor din jur. Nu, astea nu sunt lucruri importante pentru mine.

Ma tem ca nu cumva ceea ce mi-a spus persoana respectiva sa fie adevarat.

Asta ar fi ceva cu adevarat trist!