De ce cred in iubire?

"Mai Andrei, tu esti un visator naiv. Ma intreb de ce crezi atat de mult in iubire? Nu vezi ce se intampla in jur? Ar trebui sa ramai putin cu picioarele pe pamant" - mi-a scris cineva saptamana trecuta.

Recunosc, pe moment am ramas mut si am incercat sa arunc o privire in spatele cuvintelor.

Da, se prea poate sa fiu un visator naiv, se prea poate sa cred ca un nebun in iubire, desi viata mi-a aratat cu varf si indesat ca atunci cand faci asta iti poti lua niste picioare in gura de toata frumusetea.


Desi atac subiectul iubire pe toate fatetele sale, consider ca reusesc sa raman cu picioarele pe pamant si asta tocmai din cauza faptului ca nu cred in fluturasii din stomac.

Nu, cred in acea iubire care nu se intalneste, ci se construieste, in acea iubire care nu este o intamplare, ci o incercare premeditata, IN DOI!

Cred in acea iubire rationala si nu in iubirea incontrolabila.

Norisorii roz sunt departe de gandurile mele. Nu, eu vad cu totul altfel ideea de iubire - da, am spus ideea, pentru ca in multe aspecte iubirea este un construct social...

Multi confunda indragostirea (adica hormonii) cu iubirea si se rup inainte sa apuce sa puna prima galeata de ciment la fundatia iubirii lor.

Altii tipa in gura mare ca vor iubire, insa cand ajung in momentul constructiei fug mancand pamantul...

Altii pur si simplu nu pot accepta defectele altor persoane, pentru ca nu si le pot accepta pe ale lor.

Altii sunt directionati de comportamente toxice si nu sunt in stare sa construiasca relatii functionale. Si totusi, asa cum vorbeam acum ceva timp cu un prieten - exista relatii complet toxice care functioneaza o buna bucata de vreme, chiar daca nu pot fi considerate functionale. Fereasca sfantul sa te afli in preajma cand explodeaza relatiile astea...

De ce cred atat de mult in iubire? Pentru ca nu am niciun motiv sa cred in altceva!

Da, asa e, daca privesti in jur vezi o gramada de exemple de asa nu. Dar unde scrie ca oamenii aia stiu ce traiesc?

Si ei, ca toti ceilalti, incearca sa-si construiasca relatii potrivit propriului nivel de dezvoltare. Si ce daca 70% din populatie se desparte dupa un an sa spunem? Ar trebui sa fac si eu la fel?

De ce m-as debusola de ceea ce se intampla in jur? Cu ce ma afecteaza asta pe mine? Eu am drumul meu, nivelul meu de dezvoltare si de intelegere, propria viziune si, in plus, am TIMP!

Aici cred ca gresesc multi - nu ii acorda timp iubirii. Se grabesc! Si, de cele mai multe ori, nici macar nu-si dau seama ca se grabesc sa se desparta.

Mai sunt altii care cred ca iubirea este o reduta. Si ce fac? O cuceresc dupa care o lasa in paragina. Asa ca, cel putin in cazurile astea, timpul nu face altceva decat sa grabeasca prabusirea.

De ce cred atat de mult in iubire? Pentru ca nu am niciun motiv sa cred in altceva. Iubirea aduna tot ce e mai frumos in om - pasiune, intimitate, angajament, respect, bunatate, blandete, romantism, zambet, bucurie, apreciere... toate paleta de emotii pozitive.

Ce motive as avea sa cred in altceva? Imi pare rau, dar eu cred in oameni frumosi. Oameni urati sunt peste tot... tu alegi daca vrei sa te inhaitezi cu ei sau nu...

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI