Exista femei care viseaza la barbati pe care nu i-au avut niciodata. Exista femei care viseaza la printi sarmanti, in armuri, la barbati cu mersul apasat care “vor, pot, isi iau, cer (?) si lupta pana la capat”.
Ce perspectiva sumbra pentru o femeie – sa fie complet exlusa din jocul alegerii!
Mai deunazi am citit un text scris de o femeie care se intreaba ce s-a intamplat cu pasul apasat al barbatilor, cu sunetul armelor, cu scutul, cu armurile?
Dulce si amuzanta naivitate! Cumva, domnia sa se plaseaza in locul printesei. Ce iluzie! Eu i-as recomanda sa se plaseze putin intr-o curte de oameni normali … francezi sa spunem.
Acolo unde barbatul vine de la razboi, cu mersul apasat, mirosind ranced, isi pune armura in cui si, fara sa se spele, “isi ia” sotia pe la spate si o umple de sperma – fara prea multe atingeri, dupa care ii ordona sa-i gateasca ceva… ea neavand voie sa comenteze (deh, datoria conjugala).
Asta da nostalgie, asta da barbat puternic… asta da femeie pasiva!
Ce s-a intamplat cu scuturile si cu armele? Nimic! S-au mutat la muzeu. Barbatul actual nu mai are nevoie de ele. Cavalerul de alta data este acum un Harvey – elegant, inteligent si extrem de periculos atunci cand il calci pe coada.
El lupta doar in business (daca este nevoit) – nu si acasa. Acolo este singurul loc in care nu are chef de razboaie.
Si totusi, exista femei care inca viseaza la barbati capabili sa mute muntii din loc pentru ele. Va dati seama? Ce asteptari ridicole?
Okay, vrei un barbat capabil sa mute muntii din loc pentru tine? Iubeste un miner!!!
Eu nu am de ce sa incerc una ca asta. Insa te pot ajuta cu drag sa urci pana in varful muntelui. Ai idee ce priveliste misto se asterne la picioarele tale atunci cand ajungi sus?
Revenind la textul care a “inspirat” acest “raspuns”, aceeasi doamna spune ca barbatii s-au transformat din vanatori in vanat.
Drept urmare, triste si neprihanite, domnitele s-au inchis “in turnul propriei feminitati” si, tragedie, nu mai are cine sa le descatuseze.
Mon dieux! Cata drama! Cata negare!
Va dati seama… ce porci sunt barbatii? Ce fatalai? S-au pizdificat si domnitele au ramas cu centurile inchise pe trup, supuse eternei ruginiri!
Crunta realitate, apasatoare depresie!
In concluzie, as raspunde ferm – da, ne-au cazut, ne-au ruginit, le-am pierdut! Armurile, coifurile si palosele. Nu mai avem nevoie de ele.
Restul lucrurilor barbatesti sunt tot acolo, la locul lor – si cuvintele dulci si forta si erectiile si eleganta si manierele.
Numai ca ele nu sunt accesibile domnitelor care stau inchise in “turnul propriei feminitati”, visand la barbati imaginari; ci femeilor care au inteles ca nu au nevoie de mineri sau de eroi, ci de barbati capabili sa le iubeasca si sa le respecte.
Foto Credit: projecthybrid.deviantart.com
