Multa ura clocoteste in sufletele romanilor! Ura, sete de sange, resentimente si frustrari. Si, de fiecare data cand indraznesc sa lansez o tema de dezbatere - fie pe teme sexuale, fie - de ce nu - despre razboi ... ura asta iese afara cam ca Dunarea din matca.
Acum cateva zile am scris textul - Nu, nu as merge la razboi!
Mi-am permis sa spun ca pentru a merge la razboi ai nevoie de multa ura si revolta in suflet, doua lucruri care mie imi lipsesc.
Iar aceste lucruri imi lipsesc nu pentru ca am o viata de nabab, nu pentru ca am un salariu de 10.000 de euro pe luna sau pentru ca traiesc la vila, ci pentru ca REFUZ SA FIU OAIE!
Am un creier si incerc sa-l folosesc. Da, nu as merge la razboi pentru ca nu mi se pare normal ca cineva sa decida ce trebuie sa fac fara sa ma consulte.
Asta nu e democratie, ci sclavie. Cu ce drept sa decida cineva in legatura cu viata mea? Si daca cei care decid sunt niste sociopati (istoria este plina de asemenea exemple)? Ce facem? Le facem pe plac?
Textul de acum cateva zile a adunat peste 100 de comentarii, majoritatea pline de eroism de tastatura.
Am vazut o gramada de scrieri ironice care-mi dadeau sfaturi, indivizi care fluturau eroismul, patriotismul si iubirea de tara ca pe niste valori pe care ei le-au patentat.
Mai mult, am observat un tip de comportament eronat (dupa parerea mea). In loc sa incerce sa gandeasca in slujba binelui, toti pun raul inainte. "Si ce te faci daca vin unii si iti bat la usa? Ii lasi sa faca ce vor cu familia ta"?
Asta se numeste frica! O otrava ce distruge orice idee de ratiune. Un om care gandeste asa se inroleaza cu ochii inchisi - pentru ca i se spune ca tara are nevoie de el. Se numeste carne de tun - iar lumea este plina de cruci fara nume pe ele.
Desi au trecut aproape 70 de ani de la ultimul razboi mondial - 70 de ani in care tehnologia a explodat, se pare ca mentalitatile au ramas pe loc. Glaciatiunea mentala este inca evidenta.
Altceva mi s-a parut insa interesant - modul de abordare al subiectului. Am vazut oameni care au sarit ca arsi, spunand ca sunt un cacacios pentru ca refuz din start ideea de lupta.
Cata ironie. Sunt curios daca eroismul asta de tastatura se mentine si face to face. Sunt un om cat se poate de pasnic si rational... asta nu inseamna ca sunt prost sau fatalau.
Asta e marea greseala pe care o fac multi - condamna inainte sa gandeasca. Sunt extrem de amuzanti si, in acelasi timp, extrem de otraviti.
Ei sunt oamenii care spun ca nu vor razboi, dar care s-ar bucura sa-ti traga un glont in cap (daca ar putea). Sunt oameni care au mari probleme cu ei insisi. De aici pleaca de altfel setea oamenilor pentru razboi - de la problemele pe care le au cu ei insisi.
Daca nu rezonezi cu ei... automat esti fie fatalau, fie dusman... sau ai ceva interese. Nu vi se pare ca suna a nesiguranta? A frica? Pai exact despre asta este vorba! Iar frica este exact ceea ce speculeaza cei care vor razboaie. Un om linistit, un om impacat cu sine nu va accepta niciodata sa mearga la razboi.
Intrebarea este - CINE VREA SA FIE LINISTIT IN LUMEA AIA ISTERICA?
Asta nu inseamna ca omul linistit si impacat cu sine este mai slab, sau mai putin om... ci doar ca este un om care a atins un alt nivel de dezvoltare mentala.
Traim totusi in 2014, traim in secolul 21 si ar cam fi timpul sa aratam ca suntem fiinte rationale si nu primate care doar executa ordine. Ce ziceti?