"Ani de zile, dupa Hava Nagila pe mese, urma negresit Zorba. Ani de zile, ne-am serbat in grup. Ani de zile, nu ne-am ferit unii de ceilalti. Ani de zile, am stat umar la umar.
Ani de zile, ne-am ajutat reciproc. Ani de zile, nu ne-am temut ca vine printre noi vreunul cu tehnica pe el.
Ani de zile, procurori, ziaristi, politisti, oameni de afaceri, angajati, oficiali ai statului, toti la un loc, am trait normal. De alti ani de zile, totul e altfel. Ne suspectam, ne evitam, ne banuim, ne izolam, ne verificam, ne speriem. Pentru ce?" - se intreba aseara Victor Ciutacu pe Facebook.
Eu as iesi putin din zonele punctate de el si as largi tabloul la intreaga populatie, la toate paturile sociale.
Am ajuns niste fricosi, am ajuns sa banuim pe toata lumea, am ajuns sa nu mai avem incredere in nimeni. Suntem din ce in ce mai nesiguri, tematori, rai, frustrati... aproape ca refuzam sa mai radem cu pofta, preferand sa aratam incruntati cu degetul catre cineva.
Nimeni nu mai este bun! Doctorii sunt niste lepre care iau spaga, popii sunt niste javre in sutana, contabilii fura, avocatii sunt uneltele Satanei, jurnalistii mananca cacat, manechinele sunt curve proaste... iar lista poate continua.
Suntem niste lepre. Etichetam la gramada, fara sa cunoastem individul, ne aruncam frustrarile ranjind superiori - la adapostul catorva carti citite din care putem jura ca am inteles esenta - si ajungem sa cochetam din ce in ce mai des cu bolile psihice.
Nu mai avem incredere in nimeni, pentru ca nu mai avem incredere in noi insine. Aici este problema - LA NOI!
Suntem atat de fragili incat am putea oricand rabufni violent. Si o facem! Copiii rabufnesc la adresa parintilor, iubitii intre ei, prietenii intre ei, colegii la fel... toata lumea este violenta cu toata lumea. De ce? Pentru ca oamenii si-au pierdut increderea in ei insisi.
Nu am sa inteleg niciodata de ce am ajuns sa vad oameni care-si iau doze de extaz de imprumut fara sa-si dea seama ca purtarea lor are deja tuse paranoide?
Ura este in crestere, este evident. O vezi in autobuze, in metrou, pe strada, la piata, in super-market, la televizor... in Parlament, pe site-uri, in cluburi.
Cand se duc in club, oamenii nu se duc sa danseze, ci se duc sa-si etaleze conditia. Daca veti privi cu atentie, veti observa ca toti se uita la toti. "Ia uite-l pe ala", "Vai... ce taranca"... cauta subiecte de barfa, nu momente de distractie.
Toti parca asteapta SCANTEIA! Scanteia care sa le permita sa scoata afara toata ura din ei, toate frustrarile.
Si toate astea pentru ce? Pentru o COMPETITIE care ne este bagata in cap de aceasta societate bolnava? Pentru ce sa ne luptam intre noi? Colegi, prieteni, iubiti, rude? Care este scopul? Transformarea noastra in niste animale nevrotice?
Scopul este simplu - controlul.
Oare cum ar putea fi controlata o populatie pe care o doare la basca, o populatie care isi baga picioarele in ea de criza, in ea de competitie? Este imposibil!
Sunt de acord cu Victor Ciutacu, a punctat excelent, insa mi-e teama ca intreaga societate este roasa de rautate si nesiguranta.
Eu sper din tot sufletul ca oamenii sa-si regaseasca pofta de viata, sper din tot sufletul sa dispara semi-superiorii care apar imediat si spun - "pai da, toti sunteti de cacat, lasa ca va stiu eu". Sper ca oamenii astia sa priveasca bine in oglinda inainte sa deschida gura.
Pana atunci, propun sa reinvatam sa ne simtim bine. Ce ziceti? Se poate?