‘Femeia trebuie iubita, nu inteleasa’, ‘nu incerca sa-i ceri imposibilul, pentru ca femeia s-ar putea sa ti-l ofere’, ‘sa incerci sa intelegi femeia… cea mai mare greseala’, cateva vorbe ce par sa ne dezarmeze pe noi, barbatii.
Daca ne luam dupa ganditori sau dupa scriitori, femeia chiar vine de pe Venus, iar barbatul de pe Marte. Acum, vorbind la modul cel mai serios – si barbatii si femeile vin din acelasi loc, nicidecum de pe planete diferite.
Intrebarea este – de ce nu ne intelegem? Raspunsul vine tot printr-o intrebare – chiar suntem dispusi cu adevarat sa le cunoastem, sa le intelegem?
‘Iar noi? Tot noi trebuie sa le facem pe toate?’ – vor striga unii. Nu, nu doar noi, intrebarea asta le vizeaza si pe ele, insa aici vorbesc despre noi, barbatii.
Revenind, eu nu cred ca toti barbatii sunt dispusi sa faca acest demers. Eu cred ca multi barbati se ghideaza dupa ideea – interesul poarta fesul. Adica incearca sa se plieze pe situatie, fara sa vrea de fapt sa-si cunoasca partenerele cu adevarat – secretele femeilor genereaza destule batai de cap in anumite cazuri.
Or, in aceste conditii, cum poti iubi o persoana pe care nu o cunosti, pe care nu o intelegi sau, mai bine spus, pe care nu vrei sa o cunosti, pe care nu vrei sa o intelegi?
Cum putem vorbi despre intimitate si angajament in cazul unei persoane pe care nu o cunosti si pe care nu o intelegi, in cazul unei persoane pe care te multumesti sa o plasezi pe o alta planeta?
Da, suntem diferiti, actionam diferit, functionam si comunicam diferit… asta nu inseamna ca nu putem functiona impreuna. Tocmai asta e ideea – sa formam acea punte care ne ofera o experienta completa.
Cineva chiar spunea – citeam intr-o carte – ca suntem atat de diferiti, incat este curios de ce ne incapatanam sa traim impreuna.
Eu nu cred in chestiunea asta. Eu cred ca de fapt nici barbatii si nici femeile (sigur, nu toti) nu vor sa se cunoasca, sa se inteleaga si prefera doar superficialul de suprafata – ceva de genul – ma intereseaza cvum te cheama, cu ce te ocupi, 2-3 cuvinte despre familie si atat.
Ne-am obisnuit sa ne incercuim cu ziduri groase (ego) si nu mai parem dispusi sa facem concesii, nu mai suntem dispusi sa ne deschidem. Dar vrem iubire!
Iubire pe gaura cheii!
O relatie nu are cum sa functioneze cata vreme cei doi parteneri se iubesc de dupa zidurile de aparare. O relatie functionala implica mai ales renuntare la ego, acceptarea defectelor celuilalt si sa-ti pui viata in mainile partenerei/ului intr-un dans superb, dar si riscant al iubirii.
Cati oameni mai sunt dispusi sa faca asta? Cati oameni isi mai aloca timp sa-si cunoasca partenerul cu adevarat? Cati mai vorbesc despre ei cu partenera/ul dupa ce s-a produs cucerirea, dupa ce cuplul deja s-a format?
Cine mai are timp pentru asta? Cotidianul este de fapt cel care sufoca relatiile, pentru ca iti ocupa timpul cu lupte inutile. Or, cu cat lupti mai mult, cu atat te departezi mai mult de tine si de celalalt.
Si totusi, pe fondul acestui consumerism barbar, si barbatii si femeile se schimba. Iar daca vrem sa nu ramanem in urma, daca vrem sa nu ne trezim orbecaind intr-o lume pe care nu o mai intelegem, cred ca trebuie sa fim in permanenta conectati la aceste schimbari. Iar asta nu se poate face decat prin comunicare, cunoastere si renuntare la ziduri (ego-uri).
Nu vom putea niciodata sa ne bucuram de iubire, cata vreme ne ascundem dupa ziduri, cata vreme incercam sa ne iubim purtand armuri.
In momentul in care vom reinvata sa ne atingem, sa ne vorbim, sa ne ascultam, sa ne tinem de mana… atunci vom redescoperi iubirea si ne vom bucura de ea. Pana atunci ne iubim prin porumbei voiajori.
