Filmuletul cu primul sarut, care a rupt internetul in doua, m-a facut sa ma gandesc la viata reala.
Drept urmare, am derulat putin filmul unei zile - de cand ies din casa si pana cand ma intorc - si am ajuns la o concluzie destul de nasoala - NU VAD OAMENI CARE SE SARUTA!
Nu ii vad nici in statia de autobuz, nici la metrou, nici la mall, cand ma duc la un film sau sa-mi cumpar ceva.
Nu ii vad nici macar in cafenele sau in cluburi. Am senzatia ca oamenii se tem atat de tare sa-si afiseze sentimentele, pentru a nu fi catalogati, incat isi refuza aceasta prea-frumoasa emotie, cea a sarutului.
Sau, mai e o varianta - NU SE MAI DORESC CU ADEVARAT. Chiar cred ca in lumea asta exista multe cupluri-desert!
Tin minte ca la un moment dat imi tineam prietena in brate si o pupam pe crestet, iar cineva de la masa mi-a spus, cu un ton destul de amar - 'sunteti la inceput, e normal'.
A sunat ca o condamnare la glaciatiune a sentimentelor. Nu am stat sa-i dezvolt ideea mea cum ca acea caldura a celor doi paleste doar daca cei doi nu mai au grija unul de celalalt. Intelesesem in acel moment de ce persoana respectiva sta la distanta de 5 scaune de iubitul ei si nu am vrut sa produs deranjuri cu comentariile mele.
Un lucru era vizibil - LOR LE TRECUSE!
Sigur, in perioada de indragostire, in primele luni, totul pare roz, frumos, totul pluteste... Asta nu exclude maturitatea, asta nu exclude comunicarea reala si nu exclude constructia iubirii care se va asterne dupa potolirea hormonilor. Da, eu sunt un om care foloseste drept limbaj al iubirii apropierea fizica.
Sunt genul care adora caldura cuplului, strangerile in brate, momentele linistite, asezate... Asa functionez eu si e evident ca daca gasesc o persoana care foloseste acelasi limbaj exista mari sanse ca lucrurile sa functioneze pe o perioada lunga de timp.
Din pacate, cunosc prea multi oameni resemnati in cuplu sau in casnicii, oameni ce par sa fi renuntat deja la orice gand de iubire, oameni tristi, care nu prea inteleg care mai este rostul cuplului lor.
Am spus-o si ieri si o spun si acum - filmuletul cu primul sarut este un fake, nicidecum un experiment social (nimeni nu risca un buget alocat unei reclame pe experimente sociale ratate). In primul rand, atunci cand aduci in platou 20 de persoane care provin din domeniul artistic - deci stiu sa stea la cadru, ideea de spontaneitate dispare.
In plus, ganditi-va la ce am scris mai sus despre viata reala - cati oameni vedeti sarutandu-se pe strada sau in locuri publice?
Eu nu vad si circul de dimineata pana seara.
Sa existe oare vreo legatura intre absenta sarutului din viata reala si emotia produsa de acea reclama pe Internet?
Eu cred ca exista - filmuletul umple golul lasat de disparitia sarutului din real life.
Iar aici nu exista vinovati in afara de noi. NOI suntem cei care ne rusinam, noi suntem cei care ne inchidem, ne inghetam sufletele si emotiile.
Doar de noi depinde sa fim tot timpul ca la inceput!
)