Sa ne imaginam o sala de nasteri – o mama care tipa pe masa, o mana de copil care iese din ea si il sperie pe medic, apoi un copil care iese din interiorul mamei sale, ia tableta din mainile tatalui, invata cum se taie cordonul ombilical, ii cere asistentei o foarfeca si isi taie singur cordonul.
Medicul lesina, asistenta ii pune copilului o hainuta bleu (e baiat), copilul ii fura telefonul mobil si isi face un selfie razand, dupa care coboara de pe masa de operatie, se duce la laptopul medicului, isi face cont pe YouTube, transmite live din sala de operatii, dupa care iese din sala, nu inainte de a-i face o poza doctorului cazut la podea.
Copilul pleaca din spital cu ajutorul sistemului GPS de pe telefonul asistentei.
BORN FOR THE INTERNET! Un mesaj scurt, un mesaj cat se poate de direct si cu multe plaje de discutie.
Nu este un film, ci o reclama indiana. O reclama interesanta ca idee, dar care ma sperie, sincer sa fiu.
Generatia actuala de copii este ca un burete ce asimileaza imediat noutatile tehnologice.
Tin minte ca in copilaria mea aveam un televizor cu butoane, pistoale cu capse (mama ce imi placea mirosul ala de capse arse), masinute de fier, soldatei de plastic si ne faceam sabii din boschetii din gardul blocului.
De dimineata si pana seara ne jucam – cu jucarii, mai tarziu lapte gros, frunza si alte jocuri… apoi fotbal, tenis de picior etc…
Am avut o copilarie care s-a desfasurat in cea mai mare parte afara, pe maidan!
Nu pot spune ca am crescut mai bine sau mai rau decat cei de acum, insa in mod cert alergam mai mult.
Reclama indiana are dreptate, copiii de acum sunt copiii internetului – ei intra rapid in contact cu internetul, cu gadgeturile, cu tehnologia smart.
Asta nu ii face mai destepti, ci mai vulnerabili in fata bombardamentului informational, mai dependenti de tehnologie.
Ei nu se mai joaca cu bete rupte din gard, ci merg la sali speciale unde se bat cu pusti cu laser. Din pacate nici maidanul nu mai exista! Acum sunt parcari pentru masini. Nu mai ai unde sa joci tenis de picior in fata blocului sau o miuta 3 la 3!
Ma uit la fiica mea – are 7 ani si stie perfect sa butoneze la tv, stie sa-si faca play-list pe YouTube – desi inca nu stie sa scrie cursiv.
Ei sunt copiii internetului, copiii de care trebuie sa avem grija daca nu vrem sa ne trezim cu niste adulti asociali si adictivi.
Daca pe vremea copilariei mele, lucrurile nu se schimbau cu atata rapiditate, acum stau si ma intreb – oare ce o sa se intample cu ei in 10-15 ani?
Perspectiva ma depaseste momentan!
