In copilarie nu am inteles ce inseamna lapte gros!
Il jucam, imi placea sa sar pe spinarile celorlalti copii si, atunci trebuia sa stateam la primire, ma rugam sa nu ma nimereasca 'ala gras'.
Acum, la maturitate, am inteles ce inseamna lapte gros.
Lapte gros nu este un joc, ci realitatea goala a vietii. Lapte gros se joaca peste tot in societate - in politica, in media, in corporatii... peste tot.
Sa ne aducem aminte cum se intamplau lucrurile - in echipa care se punea, liderul se pozitiona cel mai aproape de baza, adica acolo unde ajungi cel mai greu cand vrei sa sari pe adversar.
Aveai nevoie de o saritura consistenta ca sa-i poposesti pe vertebre.
In realitate, liderul era cel mai las. Va spun eu! Pe testate. Ala care vroia sa-si pazeasca spatele era cel mai las.
Direct pe el saream. O faceam cu o sete nebuna si aveam si cu ce la detenta mea de aproape 1 metru.
Poposeam direct pe el, iar picioarele ii cedau ca un castel din carti de joc sau ca o constructie de nisip.
Intr-o firma se intampla cam acelasi lucru - seful isi pazeste intotdeauna spatele si, ca si in cazul jocului din copilarie, este in foarte multe cazuri cel mai las. Singurul sau organ cu adevarat dezvoltat este limba.
Si in viata, ca si la lapte gros, mi-a placut sa poposesc direct pe vertebrele lor. Si stiti de ce?
Pentru ca stiam din copilarie ca nu au coloana vertebrala, ca sunt suficienti, ca au senzatia ca sunt cei mai importanti - insa doar cand stateau departe de pericol - stiam ca se tarasc in loc sa umble cu capul sus...
Si inca ceva... stiam ca nu au tupeu sa te priveasca in ochi.
Or ca sa eviti acest gen de specimene trebuie sa ai o detenta buna, o coloana vertebrala solida si mai ales sa ai siguranta celui care stie ce face si cine este.
Atunci cand ai toate aceste calitati, laptele gros al vietii devine amuzant, asa cum era si in copilarie, pentru ca niciun idiot care se taraste nu va fi in stare sa te faca sa te apleci in fata prostiei lui somnolente.