Ce mai poti sa simti nou? Totul pare un nesfarsit deja-vu. De fiecare data simti acelasi lucru, doar persoanele se schimba.
Ce conteaza ca acum te duci la Londra si in relatia trecuta ai fost la Predeal? Intr-un fel sau altul, lucrurile par trase la Xerox.
Candva, la un moment dat in viata ta, ai mai trait asta.
Deci? Ce mai poti sa simti nou? Oare chiar te poti satura de ceea ce simti? Fara nou nu poti? Te plictisesti?
Dupa ce am vazut filmul Her am ramas pe ganduri cateva zile. Mi-am dat seama ca nu suntem departe de momentul in care ne vom indragosti de o voce a unui soft.
Iar daca acea voce va fi exclusiv a noastra (ceea ce in film nu se intampla), ne vom simti complet valorizati. Altfel, vom fi la fel de deprimati ca in viata reala.
Sunt de acord cu Yann Dall'Aglio, care spune ca marea problema a omului modern porneste de la setea lui de a fi dorit.
Dezirabilitate = valorizare! Zilnic, omul isi testeaza dezirabilitatea.
Cere exclusivitate si este gata sa ofere exclusivitate.
Marea lui problema este cum sa devina dezirabil si mai ales cum sa ramana asa?
Asta e si motivul pentru care cred ca vom ajunge ca personajul din Her - anxiosi, nevrotici si indragostiti de vocea unui soft.
De ce? Pentru ca undeva, in adancul nostru, credem ca softul nu se schimba, nu 'se suceste'. E o masina, iar masinile nu se dezvolta, masinile nu au sentimente, nu?
In plus, softul va fi programat in asa fel incat sa ne valorizeze indiferent de situatie. Confort 100%.
Mintea umana este atat de complexa si as spune murdara, incat nu m-ar mira sa devenim atat de tematori de contactul fizic direct incat sa ajungem sa facem sex cu holograme, conectati fiind la pompe care vor suge inteligent sperma din penisurile noastre sau la device-uri special concepute pentru satisfaceri si penetrari vaginale similare celor din viata reala.
Ne apropiem cu pasi repezi de momentul in care vietile noastre vor fi controlate de inteligente artificiale.
Umanul, naturalul nu ne mai place, este scarbos, dezamagitor si produce rani sufletesti majore.
'Avantajul' tehnologiei este ca ne va oferi 'dreptul' de a ne construi 'personalitatea' de care sa ne indragostim si, de ce nu, dreptul de a-i modifica proprietatile atunci cand vom dori acest lucru.
Asa nu vom mai fi nevoiti sa ne negociem zilnic dezirabilitatea in aceasta lume agresiva si nemiloasa.
Vom avea coltisorul nostru de rai, fiinta care ne va intelege si aprecia fiecare miscare, acea mana de ajutor de care fiecare are nevoie.
Si totusi, in aceasta lume a dezirabilitatii, cum ne vom mai intreba - 'oare cati oameni ma iubesc'? Ne va ajunge vocea softului? Vocea care ne va insoti peste tot?
Oare ne vom simti sufocati de atata atentie? La ce ne vor mai ajuta simbolurile dezirabilitatii, cand noi vom iubi un soft? La ce vor mai ajuta bijuteriile, masinile... casele?
Cand intreaga noastra iubire va incapea intr-un telefon?
Sunt ferm convins ca explozia procesului de capitalizare narcisica ne va indeparta de oameni, ne va face excesiv de sensibili si cumplit de asociali.
Vom ajunge (daca nu cumva suntem deja) la frustrari cumplite si izolare, vom ajunge sa nu mai avem nevoie sa intram in contact cu alti oameni.
Nu vom mai interactiona nici macar online. Fiecare om isi va dezvolta propriul univers de voci... propria planeta virtuala. Nimeni nu va mai interactiona cu nimeni in mod real. Doar simple complezente sociale la birou.
Vom trai intr-o armonie perfecta, intr-o lume lipsita de violenta, dar si de tandrete.
Intr-o lume in care oamenii vor iubi softuri, tandretea va disparea cu desavarsire pentru ca softurile nu vor avea slabiciuni, ele vor fi programate sa raspunda perfect cerintelor noastre.
Sper sa nu prind acest gen de lume. Dupa parerea mea, o lume fara atingeri, fara contact direct, fara sentimente variate, o lume fara zambete sau lacrimi, este o lume de frigidere vorbitoare, iar eu nu vreau sa iau parte la un asemenea simulacru.
Ce mai pot sa simti nou? Oho, o gramada de lucruri. Nimic nu este deja vu cata vreme inveti sa privesti detasat fiecare noua experienta.
Foto Credit: wordmachine.org