Școala – marele dușman al relațiilor

adults
Link-uri sponsorizate

‘Ce titlu tâmpit’, vor spune unii!
Vă rog să mă credeți, m-am gândit bine înainte să aleg acest titlu, după care am spus: nu contează, este titlul corect.

Știți că există vorba aia: ‘ai carte, ai parte!’

Întrebarea este: de ce ai parte?
Dacă privești cu atenție la structura sistemului de educație – începând de la familie și terminând cu școala, trecând bineînțeles prin biserică (într-o proporție foarte mare la noi), vei observa că dacă ai carte, ai mari șanse să ai parte de un job bun, ceea ce înseamnă o poziție în partea de sus a societății.

Nu e rău deloc. Numai că această poziție socială nu îți asigură nici fericirea și nici relații de calitatea cu ceilalți. Și aici mă refer la toți oamenii din jur: familie, prieteni, colegi etc.

Școala, sistemul de educație, în general, nu se ocupă de aspectele astea. El se ocupă doar cu pregătirea ta pentru a deveni un livrator bun, eficient. Atât! Educația nu are treabă cu emoțiile tale. De altfel, am senzația că cei care au inventat acest sistem și-ar fi dorit să nu avem emoții, ci să fim roboți :)

De ce spun că școala este principalul dușman al relațiilor? Simplu – pentru că nu te pregătește deloc pentru ele. În plus, așa cum arată studiile, îți distruge cea mai importantă resursă pentru buna funcționare a relațiilor – imaginația/creativitatea!

Nu dați ochii pe spate – știți foarte bine faptul că școala stimulează mai degrabă capacitatea de memorare/stocare și apoi de redare a informațiilor, nicidecum creativitatea/imaginația.

Or pentru a putea avea relații de calitate, chiar ai nevoie de imaginație, adică de capacitatea de a găsi soluții și variante noi. Cumva, dacă vreți, putem lega asta de procesul de adaptare (la nou), la fel de important în economia relațiilor.

Pe vremuri, când lucram la ziarul Curentul (în 2003-2004), am avut pe cineva în practică. I-am dat un test simplu pentru orice persoană care vrea să devină jurnalist. I-am dat un cuvânt și l-am pus să îl ‘atace’ din trei unghiuri diferite. Vă dați seama că a fost prea mult, nu?
Repet, i-am dat un test banal.

Bun, acum să vă explic și de ce sistemul de educație este marele dușman al relațiilor.
Ideea de a lega educația de relații mi-a venit după ce am urmărit un discurs al profesorului George Land la TedX.

Să vă explic: la un moment dat, cei de la NASA i-au solicitat profesorului Land un test menit să măsoare creativitatea angajaților agenției spațiale. Testul a ieșit perfect, cei de la NASA au fost mulțumiți, doar că cei doi profesori care au construit testul s-au gândit să-l extindă.

Ce au făcut? L-au aplicat pe copii cu vârste de 4 și 5 ani. Copii încă neatinși de sistemul de educație. Ce au vrut să vadă cei doi profesori? Simplu – de unde vine creativitatea și ce se întâmplă cu ea?

Ei bine, după ce au testat 1.600 de copii, procentul de creativitate a fost de 98%!
98% dintre cei 1.600 de copii aveau imaginație creativă. La cote înalte. Ce înseamnă asta? Capacitatea de a veni cu idei noi și inovative la tot felul de probleme. Repet, copii de 4 și 5 ani.

Încântați de rezultat, cei doi profesori s-au gândit să facă o testare longitudinală, așa că au măsurat din nou copiii peste 5 ani. De data asta aveau 9-10 ani, deci erau în plin proces educațional clasic.

Ce s-a întâmplat cu procentul de imaginație/creativitate? A scăzut la… atenție – 30%! În doar 5 ani! Ce s-a întâmplat 5 ani mai târziu? Procentul a scăzut la 12%.

Iată cum de la 4-5 ani la 14-15 ani, nivelul de imaginație/creativitate a copiilor a scăzut de la 98% la 12%. Wow!

Mergând pe acest raționament, profesorul Land și colegul său au ajuns la concluzia că la vârsta adultă, doar 2% dintre oameni au imaginație creativă. 2%.

Ce înseamnă asta?
1. Că școala te învață să gândești liniar, fiind o instituție ce deservește interesele celor care conduc societatea. Pe principiul un muncitor mai bun, nu neapărat și un om mai bun.
2. Că oamenii sunt complet deposedați de elemente absolut necesare construirii unor relații sănătoase – imaginație, creativitate, adaptare, ajustare!

Acum, ia gândiți-vă câți oameni spun: ‘viața mea s-a încheiat’, ‘fără el/ea nu mai pot să trăiesc’ etc… după o despărțire?

De ce pică într-o spirală negativă, de ce simt că lumea lor s-a încheiat și nu se bucură de ceea ce urmează să primească de la viață? Pentru că sunt incapabili să găsească noi soluții, pentru că imaginația lor este aproape de 0!

Iată de ce spun că educația – și aici nu introduc doar școala, ci și familia și biserica – este marele dușman al relațiilor.

De aproape 5 ani de zile mă aflu în contact cu oamenii, cu sute, ba chiar mii de oameni. Iar ceea ce scriu mai sus este real. Am întâlnit asta în enorm de multe cazuri. Oameni care intră într-o spirală fatalistă, fără să fie capabili să vadă partea plină a paharului.

Și atunci, stau eu și vă întreb: pe ce se bazează relațiile acestor oameni, câtă vreme imaginația le lipsește cu desăvârșire?
Pe ardere? Pe acel cocktail hormonal? Pe acea flamă?

Pe mai ce? Pe frica de abandon, de suferință?
Cum pot oamenii ăștia să construiască relații sănătoase în condițiile astea?

Care este rezultatul unei despărțiri? Suferință crudă și lipsa de orizont. Motivul? Oamenii pur și simplu nu sunt capabili să vadă sau să-și construiască un orizont. Este trist, dar este adevărat.

Eu am mai scris și o repet – fără imaginație, fără fantezie, iubirea n-are nicio șansă.

Vestea bună este că putem să ne antrenăm fantezia. Cum? Visând? Sau, dacă vreți, prin joacă.

Să vă dau un exemplu – luați un pix și o foaie de hârtie și scrieți 5 idei care vă pot ajuta să vă îmbunătățiți viața. Citiți-le cu atenție și apoi încercați ca la fiecare idee să construiți pașii sau să trasați harta realizării acelei idei.

Nu ezitați să-mi spuneți cum a fost exercițiul :)

Profesorul Land susține că în creierul uman există două sisteme de gândire:
1. divergent – adică imaginația – cea care generează noi variante și posibilități
2. convergent – cel care se ocupă cu judecata, cu deciziile, cu critica.

‘Sistemul de educație îi învață pe copii să folosească cele două sisteme în același timp. Ce se întâmplă? Neuronii ajung să se lupte între ei, iar puterea creierului scade. Care este rezultatul? Oamenii ajung să critice constant’, spune profesorul Land.

Da, sistemul de educație ne distruge imaginația și creativitatea. Însă există și o veste bună -putem să le antrenăm. Prin exercițiu, prin joacă… prin vis.

Einstein chiar avea dreptate când spunea că: imagination is more important than knowledge.

Foto Credit: stcharles.ca/

Link-uri sponsorizate

Comments