Dacă aș fi știut cum este cu adevărat…

love12
Link-uri sponsorizate

Ce este o relație? O flamă? Un status pe Facebook? Un obiectiv? O recompensă? Ce este?

Când văd cu câtă grabă se reped unii în relații, chiar am senzația că există concursuri cu premii pentru rapiditatea cu care ajungi să publici anunțul: ‘in a relationship’.

Altfel nu-mi explic forfota asta nebună.
Ai senzația că a devenit obligatoriu să ai acest statut! Ai senzația că singurătatea a devenit rușinoasă, chiar dacă o vezi peste tot in jur.

În ultima vreme, mi-au scris câteva persoane care nu înțelegeau ce se întâmplă și aveau nevoie de părerea unui bărbat. Scenariul era același: s-au văzut, s-au plăcut, au vorbit despre formarea unei relații, însă el a cam întârziat la întâlnirea cu destinul :)

Iar ele nu înțelegeau cum de s-a întâmplat ca individul să nu se mai prezinte, deși spusese că vine?

Îmi este cumplit de greu să mă pronunț fără să îl cunosc și pe el, fără să aflu și punctul lui de vedere. Cert este că observ o oarecare tendință de auto-flagelare la femei.

În fiecare caz, din ceea ce mi-a fost redat, am observat un lucru: așteptări! Cele mai așteptări dintre așteptări. Ele își doreau cu cerul și pământul acele relații.

Mai că jinduiau după ele. Nu mai spun că am auzit, aproape de fiecare dată, formularea: ‘dacă aș fi știut cum este cu adevarat’…

Dar, să revin la ideea de relație: ce este o relație?

Doar schimbarea aia de statut pe Facebook? Te încântă atât de tare asta? Te încântă atât de tare ideea de a avea un partener, încât ajungi să-ți pierzi mințile la primul refuz?

Ce se întâmplă cu adevărat până apariția mesajului ‘in a relationship’? Cei doi discută nițel în social media, se aprind, se văd de 2-3 ori, și-o trag (eventual)… după care… gata! Se trezesc într-o relație!

Cum să spui atât de repede: ‘daca aș fi știut cum este cu adevărat…’, când nici măcar nu ai apucat să-i cunoști tranzitul intestinal?

Sincer, mă scoate din sărite graba asta! Mai ales când o văd la persoane care ar trebui să aibă o doză serioasă de maturitate. Aici nu vorbim despre puști de 20 de ani, ci despre oameni trecuți bine de 30, despre oameni care, in unele cazuri, au trecut printr-o căsnicie, au copii etc…

Din păcate, sunt oameni care devin profund debusolați, total nefericiți, la un simplu semnal la nesiguranță, la o banală întârziere…

Oare de ce se întâmplă asta? Nu cumva pentru că aruncă un munte de speranțe și de așteptări (nerealiste) într-o construcție care nici măcar nu a început?

Tony Robbins zugrăvește excelent motivul pentru care oamenii ăștia sunt nefericiți: ‘într-o relație nu intri pentru a obține ceva. Într-o relație intri pentru a trăi o stare frumoasă, la construcția căreia participi activ. Ce înseamnă să suferi? Să măsori ceea ce au făcut sau nu au făcut ceilalți pentru tine’.

Cum vă sună asta?

Cred că majoritatea oamenilor caută relațiile pentru a obține ceva – uneori confirmarea faptului că nu au ce să caute în relații – și nu pentru a construi și trăi acea stare mișto.

Unde e relaxarea? Unde e răbdarea? Unde e rațiunea? Unde e dorința de a-l cunoaște pe celălalt, cu calm, așezat și fără grabă?

Eu înțeleg că viața noastră se desfășoară pe repede înainte, însă nu vi se pare că tocmai zona relațiilor ar trebui să se deruleze cu piciorul pus pe frână?

Atunci când investești prea multe așteptări înainte ca relația să înceapă, riști să rămâi cu bumza umflată, continuând să-ți pui întrebarea: ‘oare de ce a fugit?’, deși răspunsul este evident!

Link-uri sponsorizate

Comments