Atât de conectați, dar atât de singuri! Suntem exact ca personajul principal din piesa 'Crăciun la palat' a lui Pascal Bruckner.
Acolo, conducătorul mult-iubit, întâiul venerat al țării, suferă de siguratate.
Și, în Ajunul Crăciunului, ce face? Își răpește bărbierul!
Orchestrează un întreg complex de împrejurări, ce culminează cu câteva droguri strecurate în paharul nefericitului bărbier, cu scopul declarat de a-și petrece Ajunul cu cineva.
Nu ar putea să fie doar el și majordomul mut, nu-i așa?
Excelent!
Nu cumva foarte mulți dintre noi trăiesc așa?
Ia gândiți-vă: câți oameni pot găsi oricând pe cineva dispus să iasă la o bere?
Aparent, lucrurile par simple, ba chiar banale, dar nu sunt. Deloc!
Și, din păcate, pe fondul acestei singurătăți ce erodează suflete, foarte mulți oameni apelează la soluția de avarie: 'cred ca ar trebui să-mi găsesc pe cineva!'
Pe cineva pe care să nu-l/o iubesc, ci care să-mi țină de urât!
Să te scoată, să te facă să râzi, să te țină în brațe... chestii de astea umane!
Sunt oameni care nu-și doresc iubiți/e, ci bone!
Bone sau părinți!
Oricum ai da-o, vorbim despre un comportament copilăresc.
Însă nu îi pot condamna. Singurătatea are laturile ei bizare! Ai nevoie de o auto-cunoaștere temeinică pentru a reuși să te împrietenești cu ea.
Să fim serioși, cui îi place să iasă singur, să meargă în călătorii singur, să stea singur, să doarmă singur etc...?
Revenind la relații, stau și mă întreb: oare câte se bazează pe principiul ținerii de urât?
Oare câți dintre oameni sunt de fapt răpiți, ca bărbierul din piesa lui Bruckner, evident, fără să știe?
Ce joc bizar, nu vi se pare?
Sunt curios ce ar răspunde oamenii la o întrebare pe tema asta. Cred ca s-ar obține rezultate interesante.
Eu, recunosc, deși am vreo 60.000 de prieteni pe Facebook - adică un stadion de fotbal destul de mare - nu m-aș hazarda să spun că aș găsi oricând pe cineva dispus să mă însoțească la o bere (m-ar tenta un astfel de experiment).
O spun din proprie experiență - la capitolul prieteni nu excelez. Sunt un singuratic, știu asta.
Și ăsta este și motivul pentru care compensez această lipsă cu activități care îmi fac plăcere.
Cred că e o soluție mai mișto decât relațiile în care celălalt îți ține de urât.
Abia atunci când vom reuși să ne ținem singuri de urât și nu vom mai căuta bone, vom reuși cu adevărat să ne găsim parteneri/e pe care să îi/le iubim și care să ne iubească.
Până atunci, nu vom fi decât niște răpitori ascunși sub masca iluzorie a iubirii.
Foto Credit: tinybuddha.com/
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI