Ce fac bărbații atunci când femeile vorbesc despre sex?

womentalk
Link-uri sponsorizate

‘Bălesc!’ – parcă îmi imaginez acest răspuns venit în cor de la anumite femei.

Nu le condamn, doar că mi-e teamă că nu prea știu să facă diferența dintre un băiat și un bărbat.

Dacă individul se află în luna ianuarie a dezvoltării sale sexuale, da, este posibil să bălească.
Dacă, în schimb, vorbim despre un individ care se află undeva prin octombrie-noiembrie, atunci omul cu pricina nu va crăpa de dorință, ci va asculta cu atenție!

Va asculta și va CUNOAȘTE!

Nu aveți idee cât de multe lucruri poți afla despre o persoană în urma unei discuții despre sex.

Nu știu cum se face însă că aceste discuții sunt acaparate rapid de persoanele care nu au experiență. Sunt oameni care vor să epateze cu un palmares discutabil! Sigur, sunt persoane care îți pot înșira avalanșa de numere/parteneri/e prin care au trecut, dar dacă le iei la bani mărunți, vei vedea că nu au și experiențe despre care chiar merită să vorbească. Sunt doar coieli banale! Ba, mai mult, vei afla că multe dintre aceste persoane nici măcar nu se simt bine atunci când ajung între așternuturi. Dar compensează printr-o gură cât o zi de post!

De-a lungul anilor am mai observat încă două lucruri legate de discuțiile despre sex:

1. Persoanele care sunt ‘sufletul petrecerii’ – adică persoanele alea care au gura mare – au cel mai scăzut nivel de dezirabilitate. Sunt un soi de bufoni care se ocupă cu buna dispoziție a celorlalți. Sunt persoane care însă resping, produc dezgust, prin acest stil agresiv!

2. Cam toate discuțiile despre sex sfârșesc într-o hăhăială generală. Iar asta arată cât de superficial este sexul pentru multi. Și, tot din păcate, omul cu cea mai mare experiență din grupul respectiv este luat la mișto, fie pentru că tace, fie pentru că indrăznește să vorbească. Previzibil…

Și am mai observat ceva – oamenii care au cunoscut cam toate genurile de așternuturi nu vorbesc neîntrebați!

Ei nu inițiază niciodată discuții despre sex! Știți de ce? Nu de teamă că vor fi judecați (acest lucru îl știu oricum de la bun început), ci pentru că realizează că este vorba despre timp pierdut.

Omul care cunoaște – și aici mă refer și la bărbați și la femei – nu se bagă în discuțiile descrise mai sus. El își cunoaște limitele, știe cât se poate întinde la capitolul open mind și preferă să-i lase pe ceilalți să-și facă jocurile.

El doar observă!

Observă și, așa cum spuneam mai sus, cunoaște – și, fără să depună prea mult efort, află cine minte, cine nu se simte bine când face sex, ce frustrări au unii etc…

Și mai ales cine nu face sex!

Și asta se vede destul de ușor!

Da, atunci când femeile vorbesc despre sex, bărbatul nu bălește, ci ascultă, observă și cunoaște.

‘Unde sunt bărbații ăștia?’ – vor întreba multe prietene virtuale. Răspunsul poate fi dur și sec, însă cred că are sens – ‘fix acolo unde sunt femeile ca ei’.

De asta se spune că bărbații adevărați sunt foarte puțini – pentru că ei nu se arată, ci se duc după femeile adevărate. Or asta nu se anunță în gura mare, ci se descoperă, într-un superb joc al erotismului.

Dar, pentru asta, e nevoie să trăiești câteva anotimpuri ale dezvoltării sexuale…

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: dailymail

Link-uri sponsorizate

Comments