Și te iubesc cu milă și cu groază

eucostum13
Link-uri sponsorizate

În week-end am pățit-o!
În timp ce mă aflam în Yuva, boxele au început să emită o melodie despre care știam că vine din zona folk, dar care și de data asta (am mai ascultat-o și de 1 Mai și de Rusalii) rula în varianta de club.

Versurile din refren mi se par de psihiatrie:
”Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie”.

Mă rog, cine a zis că arta a fost vreodată lipsită de psihoză sau de alte caracteristici din zona psihiatriei?Ei bine, văzând cum tinerii frumoși și liberi (mai ales tinerele) fredonează versurile astea cu priviri cât se poate de romantice, mi-am permis să postez despre asta, spunând că piesa, în varianta asta, e o mizerie.

În sensul că versurile de pe refren nu se pupă absolut deloc cu beatul de dans.
Serios!
Iubitorii de folk ar spune la fel!
Mai mult, am spus – pe buna dreptate, zic eu -, că versurile sunt de psihiatrie.
Și nu cred că mă poate contrazice cineva.

”Și te iubesc cu milă și cu groază” – aici regăsim o contradicție puternică.
Iubirea, mila și groaza nu funcționează în același context.
Exceptând cazurile în care iubirea este ceva disfuncțional.
Mila induce automat o stare superioară, iar groaza induce o stare interioară de colaps.
Nici vorbă despre iubire în aceste stări.

Iar ”tot ce-i al tău mi se cuvine mie” induce o relaționare stăpân – supus, deci iar disfuncțional. Nu mai vorbesc despre ”Iubita mea cu foarte mari probleme”.
Aici n-are sens să intru prea mult în analiză.

Atenție!
Eram în club, deci nu aveam cum să fac cercetări amănunțite pe text.
Ce s-a întâmplat după ce am postat?

S-a trezit cultura cancel.
Să vă prezint câteva nuanțe:
1. Versurile îi aparțin lui Adrian Păunescu.
Ok, asta n-am știut, chiar daca sunt un om care a citit câteva zeci bune de poezii semnate de Adrian Păunescu.
Pot să-mi fac mea culpa pentru asta, însă faptul că versurile îi aparțin unui poet uriaș nu exclude psihiatria din versurile invocate.

2. Am atacat artistul
Nici vorbă.
Habar n-aveam cine cantă piesa asta.
Și nici nu e relevant, daca mă întrebați pe mine.
Dacă ar fi fost să atac artistul, nu aș fi scris despre versuri, ci despre interpretare – mai ales că versurile nu îi aparțin.
Or, nu am făcut asta, deci artistul este safe :)

3. Piesa se refera la Elisabeta Polihroniade.
Am citit, ulterior, poezia și da, este foarte frumoasă, ca tot.
Asta, din nou, nu exclude psihiatria din cele 3 versuri și nici tulburările de personalitate sau problemele psihice din artă, în general :)
În plus, cine știe povestea celebrei șahiste, înțelege ce spun versurile.

4. Nu înțeleg sensul vieții
Cineva mi-a reproșat asta – că aș fi psiholog și că vreau să par că înțeleg sensul vieții.
Nici vorbă despre așa ceva. Un comentariu fară legătură cu enunțul meu.

Fraților, ce se întâmplă?
Chiar nu putem să acceptăm faptul că pot exista două sau mai multe variante valide în același timp?
Ținând cont de datele expuse în cele 4 puncte, cu atât mai mult se întărește ideea mea – și anume că versurile alea n-au ce să caute în genul clubbing.

Eu am scris că nu mi se pare nimic romantic în ele, ci că mai degrabă mă duc cu gândul la psihiatrie.
Nu schimb nicio virgula din părerea mea.
Asta nu anulează valoarea poeziei.
Deloc.
Nici pe poet, nici pe interpret.

Spun doar că nu pot gira sub nicio formă mesaje care prezintă problemele psihice ca fiind ceva romantic.

Învățăm să dezlipim forma de fond?

Altfel, ce să zic?
Am preferat să șterg postarea inițială.
Cam la asta se rezumă era cancel culture.

Link-uri sponsorizate

Comments