Noi bântuim trecutul, nu invers!

euaniversare
Link-uri sponsorizate

Nu trecutul este cel care vine peste noi, ci invers!
Noi mergem peste el, noi îl bântuim.

De ce o facem?
Cu scopul de a înțelege ce ni s-a întâmplat.
În realitate, dacă ne-ar vedea pe noi, cei de azi, trecutul nu ne-ar recunoaște.
Este o idee interesantă pe care am văzut-o într-un film cu Hugh Jackman.
Mi s-a părut că are sens.

De multe ori întâlnesc acest trecut care este adus voit în prezentul oamenilor.
Da, unii aleg să meargă peste trecutul lor, peste copilul din ei – mai ales acolo unde copilul a fost chinuit sau neglijat – și îl aduc în prezent, sperând fie că vor înțelege mai bine ce s-a întâmplat, fie că vor reuși să-i aline durerea.

Din păcate, există cazuri în care niciuna dintre variante nu se întâmplă.
Ba, mai mult, copilul speriat, adus în prezent, este speriat și mai tare, primind în plin o paletă întreagă de triggere.
Ce avem în acest peisaj?
Un adult, cu destule părți care funcționează fară probleme, care alege să se auto-anuleze, prioritizând un copil speriat, de multe ori incapabil să se descurce, un copil care are nevoie de grijă, limite sănătoase și ghidaj.

De unde aleg oamenii să primească aceste trei elemente extrem de importante pentru o dezvoltare sănătoasă?
Din relația de cuplu!
Rezultatul vi-l puteți imagina!
Un superb ghiveci de roluri nu poate duce decât la și mai multă teamă în zona copilului interior, adică un prezent și mai zguduit.
Vestea bună știți care e?

Că prezentul poate fi o resursă extraordinară pentru acel trecut neașezat.
Că nu e nevoie de o tertă persoană care să repare ceea ce au stricat persoanele de atașament de atunci.
Serios, chiar nu e treaba unui partener/e de cuplu să repare atașamentele din copilărie.
E suficient să vedem cine suntem azi, cum ne descurcăm, care sunt părțile care funcționează sănătos și care sunt cele care au nevoie de lucru.
Și să acționam acolo.

Să ne oferim noi înșine, azi, grijă, ghidaj și limite sănătoase.
Adică să rezolvăm trecutul printr-un prezent sănătos.
Cum vă sună asta?

Nu e nevoie să îl tot aducem în prezent pe acel copil speriat, pe acea ”fetiță care se simte singură în mijlocul străzii”, sau pe acel ”băiat care vrea să se ascundă de lume”.
Câtă vreme ne dezvoltăm un prezent sănătos, un adult sănătos, putem să ne oferim noi înșine acea alinare atunci când este nevoie, atunci când situația o cere.
Se numește grijă de sine sau, dacă vreți, iubire de sine.

Da, după părerea mea, iubirea de sine înseamnă inclusiv capacitatea de a potoli copilul intern atunci când acesta se simte speriat.
Putem să o facem?
Absolut.
Cum?
Mergând către el din poziția de adult sănătos, cu abilitățile și compasiunea unui adult sănătos, cu înțelegere și iubire, cu grijă și ghidaj, cu răbdare și curiozitate…
Cum cultivăm acest adult sănătos?
Învățând să fim în prezent, aici și acum – cum se spune.

Printr-o cunoaștere de sine temeinică, prin identificarea punctelor forte, dar și a vulnerabilitătilor, prin flexibilitate psihologică, prin bucurie și explorare.
Învățând să trăim în prezent, vom accesa din ce în ce mai puțin acel trecut. Iar atunci când o vom face, vom putea să-l ținem pe copilul interior pe genunchi și îi vom spune: ”hei, nu mai plânge, nu te speria, e ok. Ești în siguranță. Te poți baza pe mine. Nu ești singur!”

Deși sună bizar, sau imposibil pentru unii, chiar putem să ne fim proprii părinți.
Însă pentru asta chiar trebuie să ne asumăm rolul de adulți.
Iar asta înseamnă, așa cum am mai spus, să lucrăm la ghidaj, grijă și limite sănătoase pe următoarele planuri: fizic, psiho-emoțional, intelectual, sexual, spiritual, financiar, social etc… Reușind să facem asta, vom putea să venim sănătos în întâmpinarea nevoilor copilului interior.

Altfel, nu vom face altceva decât să-l readucem la viață, non-stop, oferindu-i și mai multe motive de frică și nesiguranță.

Link-uri sponsorizate

Comments