Nu cred în oglinzi!

eushirt11
Link-uri sponsorizate

Nu cred în oglinzi!
Și o spun cu toată tăria!

Ideea asta este o tâmpenie!
Ideea că ceea ce manifestă cel cu care interacționezi este o oglindă a ceva din tine este o tâmpenie.
De ce spun asta?
Pentru că, pentru a fi adevărat, ar trebui să fie împlinite două lucruri:
1. să fim la fel și
2. să fim la fel!
Și nu suntem!

Mai mult, atunci când spui asta impui obligativitatea reciprocității.
Or mi-e teamă că nici asta nu se adeverește.

Serios, nu toți oamenii pot oferi reciprocitate.
Ia gândiți-vă: de câte ori vi s-a întâmplat să oferiți iubire și căldură și să primiți răceală?
Sunt sigur că de multe ori.

În 9 ani de blogging mi-au scris mii de persoane care au întâlnit situația asta.
Mii de oameni care au întâlnit reptile.
Da, reptile, adică oameni care nu oferă reciprocitate.

Deci? Unde stă în picioare teoria oglinzilor?
Să vă mai dau un exemplu: narcisiștii!
Și lumea e plină de ei.
Doar de aia există Instagram, nu-i așa?

Care este cel mai bun partener pentru narcisist?
Alt narcisist?
N-ai să vezi asta!
Iar motivul e simplu: nu au loc două statui pe același soclu :)
Cel mai bun partener pentru narcisist este victima!
Deci care oglindă?

Ok, pot accepta că în anumite contexte pot exista reacții ale noastre la ceva ce fac ceilalți, sau reacții ale celorlalți la ceva ce facem noi. Reacții ce pot acoperi un spectru uriaș de variante.

Uneori ți se întâmplă să te transformi în trigger fară să iți treacă prin cap așa ceva.
Însă aici intervine incapacitatea noastră de a oferi răspunsuri adecvate unor situații variate, fie ele și situații complicate, sau extrem de puternic încărcate din punct de vedere emoțional.

Putem vorbi, de ce nu, despre reacții automate la stres – fie de hiper, fie de hipo-excitare. Nicidecum de oglindă!
De-a lungul vieții am cunoscut oameni cu care m-am putut conecta și oameni cu care nu am avut nicio șansă, deși m-am încăpățânat să încerc.
Azi, după mai bine de 10 ani de lucru la construcția mea, nu aș mai face asta.

Hai să-ți dau un exemplu simplu: să presupunem că ies la o cafea cu o doamnă și, pe parcursul discuției, eu o întreb (ceva extrem de important, de altfel): ”cum faci atunci când te enervezi?”
Dacă ea îmi spune: ”sunt vulcan, nu mai țin cont de nimic”, mesajul e suficient pentru a nu mai continua relația.
Știu clar că voi fi nevoit să umblu desculț pe cioburi fine, de alea care intră adânc. Știu clar că va trebui să fiu atent să nu erupă Vezuviul, din nimic.
Și nu am nevoie de asta!
Drept urmare, aleg să nu intru într-o asemenea situatie!

În schimb dacă întâlnesc o femeie care îmi spune că ține cont de situație și încearcă să caute soluții, fară să escaladeze tensiunea nervoasă, atunci mă interesează!
Oglindă?
Nici vorbă!
Posibilă potrivire.

Ce s-a schimbat față de acum 10-11 ani?
Am învățat să răspund adecvat, deci să nu mai reacționez automat și am învățat să citesc semnele.
Adică m-am cunoscut mai bine.
Mi-am dat seama ce e pentru mine și ce nu.
Și aplic lucrurile astea zi de zi.
Femeia vulcan nu are nicio vină. Așa e ea.
Faptul că am interacționat cu ea a fost o întâmplare, nu ceva din mine.
Or dacă văd ceva ce nu îmi place, mă retrag politicos.
Nu mai contează cum arată, ce funcție are, unde stă etc…

Vedeți? Nu cred în oglinzi.
Da, stiu că există oameni care au capacitatea să scoată tot ce e mai nașpa din tine.
Pe de altă parte, cine a zis că ești obligat să participi la toate certurile la care ești invitat?

Link-uri sponsorizate

Comments