”Iar să o iau de la început?” – este o afirmație lipsită de curiozitate.
Denotă pasivitate, teama de nou și, cumva, o resemnare în fața eșecului. Nu mai spun că, în anumite cazuri, poate fi o scuză pentru atașamente toxice.
”Mai bine rămân aici, în relația asta nașpa, decât să o iau de la început și să dau peste cine știe ce nebun/ă’.
Splendidă gândire în alb și negru, splendidă distorsiune cognitivă.
Plus mindset rigid!
Sigur dacă am rămas singur/ă e ceva în neregulă cu mine.
În concluzie, nu merită să găsesc pe cineva potrivit, ci sunt sigur/ă că vă fi infinit mai nasol.
Așa că îmbrățișez varianta pasivității și, fie evit contactele sociale, fie pic în vâltoarea suferinței fară perspectivă.
Atenție!
Să nu mă înțelegeți greșit – nu am o problemă cu suferința.
Nu o condamn. O înțeleg.
Are sensul ei… o vreme (diferit de la individ la individ).
Însă, câtă vreme dincolo de suferință nu se întrevede o rază de lumină, atunci vorbim despre chin, despre auto-pedepsire.
Până acum – și au trecut mai bine de 8 ani de când interacționez cu oamenii – fie prin mesaje private, comentarii sau față în față – nu am întâlnit vreo persoană care să spună: ”e ok, sunt sigur/ă că data viitoare va fi mai bine. Mă voi pregăti în sensul ăsta”.
Nici măcar una!
În schimb, pe vremuri, când organizam întâlniri la Corks, s-a întâmplat să vină o domnișoară care să-mi spună: ”am venit aici pentru că vreau să fiu mai bună în relația mea”.
Mi-a plăcut mult energia ei.
În general, din ce am observat, persoanele care se tem să o ia de la început nu consideră că au suficiente abilități în această direcție.
Se tem de necunoscut, ceea ce, până la un punct, e firesc, deci mai degrabă s-ar întoarce la ”răul mai mic’, decât să vadă ce variante au pentru a construi binele potrivit lor.
Sigur, această construcție necesita timp, răbdare și muncă. Mai ales cu sine. Iar asta, de foarte multe ori, dezarmează.
Pe bune, chiar nu ești curios/oasă să vezi ce mega-întălnire iți pregătește universul ăsta?
Am întâlnit inclusiv persoane care, rămase singure, s-au declarat speriate de ceea ce văd. Este aceeași gândire de tip alb-negru, același tip de distorsiune cognitivă.
La care se adaugă lupa orientată spre lucrurile nașpa ale vieții. ”Uite, ăia sunt nefericiți”, ”ăia practică esanjismul”, ”asta e lumea?” etc…
Cumva, parcă mai bine îi era înainte 
Înțelegeți mecanismul?
Se urmăresc justificări pentru un rău… mai mic.
Și, pe măsură ce lupa găsește ținte, răul mai mic devine, din nou, frecventabil.
Începe să se transforme în dor!
Nu mai doare.
În mod paradoxal, lumea – încă neexplorată suficient – devine mai dureroasă, devine ceva de speriat.
Asta se numește perpetuarea șanselor de a suferi.
Sigur, nu toți oamenii au mind-set de dezvoltare.
Mulți sunt în zona rigidă, iar asta face parte, într-un fel, din culturalul nostru.
Un întreg sistem de parenting a susținut acest drum unic în viață: cunoști o persoană, eventual primul partener, te căsătorești, faci copii, o casă, o mașină și cam atât.
Este un drum fară ieșiri și fară sensuri giratorii sau intersecții. Un drum drept și sigur.
La fel ca și în munca.
Pe vremea părinților mei, șansele să rămai fară job erau mici, spre inexistente.
Doar dacă furai se putea întâmplă asta.
Altfel, Statul iți asigura locul de muncă.
Nu mai vorbesc despre casă…
Practic, au fost generații întregi care au crescut sub această protecție și cu acest drum cu sens unic.
Să nu vă mire, deci, această rigiditate și în plan relațional.
Să nu vă mire, deci, această enormă teamă de eșec.
În multe cazuri în care apare această teamă de un nou început, am observat că atârnă greu și presiunea părinților.
”Aoleu, să nu cumva să mă critice că nu am reușit, așa cum au făcut-o ei”.
Mulți oameni ar fi deschiși să o ia de la început, sau să pună capăt unor povesti nefuncționale, dacă nu ar exista aceste presiuni externe relației lor.
Încă există o doză puternică de judecată în societate a celor care schimbă.
Când, de fapt, poate că ar fi momentul să înțelegem că un final nu înseamnă obligatoriu un eșec de nereparat, ci încheierea unui capitol și, de ce nu, deschiderea spre o noua etapă a vieții… una mai bună!
