La ce te uiți?

eucostum23
Link-uri sponsorizate

Foarte mulți oameni au așteptări de finalitate!
Vor să-și găsească o persoană alături de care să îmbătrânească.  Să aibă o casă, o mașină și câțiva copii.
Nu prea mulți, ca să nu fie nevoiți să ia două bone…

Dacă îi întrebi ‘cum vreți să îmbătrâniți?’, e greu să primești un răspuns. Eventual ți se aruncă un ‘vedem noi… facem eforturi’.

Nu știu cum se face că mai toată lumea vorbește despre efort când, în realitate, cei mai mulți dintre noi, facem un singur efort-să ne scufundăm în lene!
Și atunci, te întreb: pe ce se bazează așteptările tale de finalitate?
Pe ceva real sau pe ceva imaginar, iluzoriu?
Adică pe poveștile cu final fericit din copilărie.

Pe ce?
Pe flama îndrăgostirii?
Mare eroare!
Dacă îți setezi așteptările pe flama îndrăgostirii, te vei trezi cu capul de zid atunci când dispar fluturii.

Ei bine, hai să te ajut :)
Uite, eu îți propun ca atunci când îți dorești să intri într-o relație, să urmărești cel puțin 5 zone!
Este vorba, în primul rând, despre raportarea ta la: căsătorie, familie, copii, iubire și sex.
În funcție de vârstă, poți să le iei în ce ordine poftești.

Vei observa că dacă ai, să zicem, 45 de ani, e posibil să fi rezolvat deja primele 3 zone: adică să fii mamă divorțată și să nu-ți mai dorești neapărat o nouă căsătorie sau alți copii.
În acest context, probabil că vei prioritiza iubirea și sexul.

Dacă ești o femeie care are 26-27 de ani, e posibil să prioritizezi în ordinea scrisă de mine, mai ales dacă încă n-ai apucat să ajungi la altar.

După ce ți-ai analizat propriile zone prioritare în prezent, urmează să cunoști un bărbat care să pice pe aceste nevoi.
Serios, dacă tu vrei iubire și sex, iar el căsătorie, familie și copii… la revedere înțelegere!

Este absolut necesar să vorbești cu el despre aceste 5 zone fundamentale într-o relație.
Și ar mai fi două, pe care mi le-a semnalat cineva ieri: banii și religia!
La fel de importante.

Iată, se fac nu mai puțin de 7 zone pe care trebuie să le explorezi cu atenție înainte să intri într-o relație cu cineva.

Știu, vei spune: ‘dar ce… suntem roboți?’
Nu!
Nu suntem roboți!
Suntem oameni, dornici să funcționăm sănătos în relații!
De aceea este necesar să nu te lași purtat/ă de valul îndrăgostirii, intrând cu capul înainte în ceva nedefinit, ci să deschizi gura și să vezi în ce măsură celălalt este capabil să intre în povestea ta sau nu.

Atenție! Nu ne potrivim cu toată lumea!
De asta e important să avem grijă pe cine băgăm în viața noastră.
Cu cât suntem mai atenți, cu atât șansele să suferim ulterior se diminuează.

Ține minte: alegerea partenerului este o dovadă supremă a grijii de sine!

Link-uri sponsorizate

Comments