Noi de ce stăm în casă?

eucostum3
Link-uri sponsorizate
Aseară m-am enervat!
Rău de tot!
De ce?
Pentru că am văzut ‘cele mai restrictive măsuri’ luate de conducători.
Sincer, pe fondul creșterii numărului de cazuri confirmate cu Coronavirus și, evident, a numărului deceselor, mă așteptam să văd măsuri de și mai mare izolare!

În schimb, am văzut o și mai mare relaxare fix în zona segmentului critic-persoanele de peste 65 de ani!
Până ieri, aceste persoane puteau ieși doar în intervalul orar 11-13.00.

Ei bine, acum, li se permite ieșirea pe tot parcursul zilei, acolo unde există situații medicale și seara, între 20 și 21 pentru plimbarea animalelor de companie.
Pe scurt, tot timpul!

În aceste condiții, întreb: pentru ce noi, tinerii, stăm în casă?
Pentru ce noi ne izolăm și ieșim din casă de două ori pe săptămână, în cazul meu?
Acum câteva zile am întrebat oamenii de câte ori ies din casă pe săptămână.

Unii muncesc și ies mai des, alții au provizii pentru 10 zile, alții ies la 4-5 zile pentru strictul necesar! Deci au inteles!

Și, pe bună dreptate, mulți se întreabă: ce caută bătrânii pe stradă?
Când tocmai ei sunt cei secerați de acest virus peste tot în lume?
Cel puțin așa arată cifrele până acum…

Aseară mi-am permis să scriu că mi se pare absurd să se relaxeze programul lor de ieșire!
Și au apărut imediat oameni care mi-au sărit în cap!
Am șters postarea!

Mi-am dat seama că în țara asta mai bine taci, decât să-ți exprimi opiniile. Oricum, cei mai mulți oameni nu știu să interpreteze un enunț simplu… Dar sunt vocali, oho, extrem de vocali

Și totuși, nu pot să tac!
Da, este o golănie ce se întâmplă!
O golănie sinistră!
Și nu am de gând să-mi mai cer scuze pentru faptul că îmi pasă de oameni.

M-am săturat de indivizi care îi trec pe bătrâni fie la capitolul ‘hodorogi’, fie la și alții…
Sunt oameni! Sunt cei care ne-au crescut!
Ei bine. pentru a fi justificate asemenea măsuri, trebuia să îi vedem pe conducători spunând așa: la nivel național, avem ‘x’ bătrâni. Dintre ei, un număr de ‘y’ suferă de ‘z’ afecțiuni și au nevoie de consultații săptămânale, iar un alt număr de ‘n’ au animale de companie!

Ca să știm și noi cam câți oameni se încadrează în aceste noi măsuri ‘restrictive’!
Aveți senzația că există o astfel de statistică?
Mă îndoiesc!
Mai e ceva-cine îi controlează pe acești oameni?

Doar în București există, dacă am reținut bine, vreo 400 și ceva de mii de persoane în vârstă!
400000! 400000 de oameni care pot ieși cam când vor ei din casă!
Cine îi verifică?
Și cum?
Se face o evidență în care să știe cineva cine iese din casă, cu ce scop și cu ce frecvență săptămânală? Ca in China?

Există persoane care pot ține astfel de evidențe?
Nu!
Și atunci?
De unde știm că oamenii ăștia nu ies pur și simplu la plimbare, expunându-se la contactul cu virusul?

Mai e o problemă: a făcut cineva un studiu pentru că vedea cât de mult le pasă?
Da, ați citit bine-cât de mult le pasă!
Să nu credeți că dacă au părul alb sunt și niște monumente de moralitate sau de disciplină!

Să fim serioși, există mii de români, tineri, care au încălcat deja regulile. Cine credeți că i-au educat?
Exact!
S-a făcut un astfel de sondaj?
Mă îndoiesc!

Chiar aș fi vrut să-l văd!
Pot pune pariu că numărul persoanelor în vârstă cărora nu le pasă de această pandemie este mult mai mare decât credem noi.
Și atunci, repet întrebarea de mai sus: PENTRU CE STĂM NOI ÎN CASĂ?

Câtă vreme statul român lasă pe străzi fix segmentul fierbinte al acestei pandemii, pentru ce noi, tinerii, trebuie să avem grijă să nu se împrăștie virusul?

Poate cineva, o autoritate, să răspundă la întrebarea asta?
Poate cineva, o autoritate, să răspundă la celelalte întrebări?
Pertinent, nu la mișto?
Mă îndoiesc!

Eu mă descurc! Părinții mei sunt safe, pe lumea cealaltă, deci nu ar trebui să îmi pese!
Însă îmi pasă! De ce?
Pentru că așa am fost educat – să-mi pese de oameni!
Știu că perioasa asta scoate la suprafață tot ce e mai rău: egoism, narcisism, egocentrism etc… Însă mi se rupe!

Îmi pasă de oameni și nu pot să închid ochii când văd lucruri absurde și decizii imbecile!
Dar vouă, domnilor conducători, vă pasă?
Vă întreb, pentru că din ce decizii văd că luați, am o vagă bănuială că vă cam doare-n cur!

Link-uri sponsorizate

Comments