Viața nu este o ciorbă!

eushirt11
Link-uri sponsorizate

Viața nu este o ciorbă, așa că renunțați la asocieri tâmpite!
Vorba asta cu ciorba reîncălzită este o imensă tâmpenie!

Pe bune?
Nu mai are același gust?

Eu zic că are!
Mai mult, pe alocuri – și aici îmi permit să vorbesc despre ciorbă – este mai bună! Ciorba de lobodă este infinit mai bună a doua zi!
Deci, da, merge reîncălzită!
Pui puțină smântână și mănânci în disperare!

Aia de fasole… la fel!
Deci?
Despre ce vorbim?
Da, poate că nu mai are același gust ca atunci când o gătești, dar mai adaugi niște verdeață, smântână sau mai știu eu ce… un ardei iute și poate fi excelentă!

Să ridice mâna cel/cea care mănâncă ciorbă doar în ziua când e făcută!
Așa mă gândeam și eu :)

Acum să trecem la relații!
Să spui că relația este ca o ciorbă este o altă gogomănie!
Asta ar însemna ca tu să te consideri un zeu, adică o persoană perfectă și nu ești!
În același timp, înseamnă să ceri de la celălalt să fie perfect!
Și nu poate!
Nimeni nu a reușit să fie perfect!
Așa că termină cu tâmpeniile astea!

Sau, măcar spune adevărul: m-am plictisit de relația asta și vreau alta!
Ce e aia: ciorbă reîncălzita?
Te oprește cineva să-i pui niște ardei iute?

Pe bune!
Nu există relație fără puncte moarte!
Însă creierul uman are o capacitate fabuloasă: aceea de a găsi soluții!
Și mai are una: capacitatea de adaptare!

Nu vi se pare că suntem niște inchizitori cu relațiile noastre?
Nu vi se pare că la prima eroare, gata, renunțăm?
Ca să găsim ce?
Ceva ce nu există?
Perfecțiunea?

Vă rog să mă credeți – foarte puțini dintre oamenii care-mi scriu știu să lucreze la relațiile lor!
Procentul este absolut ridicol!
În schimb, așteptări la greu!
Și total renealiste multe dintre ele.

Deci?
Cum e cu ciorba și cu relațiile?
Chiar vrei să mănânci toată viața doar ciorbă proaspătă?
Vezi să nu ți se aplece de la atât vagabondaj emoțional…

Eu cred ca ar trebui să mai lăsăm cliseele tâmpite și să ne suflecăm mânecile la modul cel mai serios!
Terminați cu prostiile și implicați-vă!
Iubirea nu mută munții din loc și nici nu este suficientă!

Aveți idee câte doamne își iubesc soții, dar doresc alți bărbați?
Aveți idee câți domni își iubesc soțiile, dar doresc alte femei?

Vedeți?
Iubirea nu e suficientă!
O relație se construiește zilnic, nu în alea 5-10 secunde când v–ați văzut prima oară!

Lumea relațiilor este ca o grădiniță!
O grădiniță plină de copii pofticioși, dar posesivi… indisciplinați, dar duplicitari…talentați, dar leneși!
Fix așa arată lumea relațiilor: multe clișee, multe așteptări nerealiste și prea puțină maturitate!

De aia întâlnesc atâția oameni care invocă vorba asta cu ciorba reîncălzită!
E mai comod așa!
Să faci ceva chiar necesită efort și implicare!
Cine are chef de așa ceva?

Link-uri sponsorizate

Comments