Nu crezi că te minți?

eushirt
Link-uri sponsorizate

Am întâlnit-o întâmplător pe stadă.
Mergea ușor dezorientată. Parcă era în căutare de ceva.
– Bună, ce faci?
– Bună. Se poate și mai bine.
– Adevărat. Dar vezi că se poate și mai rău.
– Crezi?

– Pot să să fac pariu!
Depinde cât de mult vrem să tragem de disconfort. Însă nu le recomand oamenilor să aibă curiozități prea mari în zona asta.
– Păi și cum să facem?
– Cum să facem să ce?
– Să ne fie bine. Să nu mai suferim?

– Uite o cafenea…
Ce zici, ne oprim 10 minute să-mi spui despre ce este vorba?

Zis și făcut. Am intrat, am comandat două cafele, după care am trecut direct la subiect.
– Așa, ce te frământă?
– Îl iubesc. Dar el nu mă vede.
– Cum adică? Ce anume te face să spui asta?
– Nu mă apreciază! Și mă face să mă simt prost. Am plâns de multe ori…
– Poți să-mi dai un exemplu?
– Când ieșim, flirtează cu alte femei.
– Și tu ești prezentă?
– Da.
– Și tu? Cum te simți?
– Prost, îți dai seama…

– Ai vorbit cu el? L-ai întrebat de ce face asta?
– Își cere scuze. După care iar calcă pe bec.
– Și de câte ori trebuie să calce ca să vezi că există o problemă?
– Dar îl iubesc…
– Ce anume iubești?
– E un om șarmant, cult, un om bun…
– Cu cine?
– Cu cine e bun?
– Da!
– În general!
– Aham. Deci este o persoană demnă de admirație socială. Dar cu tine?
– Este un iubit îngrozitor.
– Și de ce stai?

– Este relația mea!
– Păi relația asta o poți avea și singură. Relația cu tine.
– Bine, dar…
– Te superi dacă îți spun adevărul?
– Nu.
– Nu crezi că te minți și, de fapt, nu vrei să vezi realitatea?
– Plâng, Andrei. Des… Îmi zice că sunt trecută. Cică fetele de 20 de ani sunt bune.
– Wow, ăsta da om demn de iubire. Mă mir că nu te și bate.
– Nu, nu e violent.
– Nici nu trebuie. Te face pilaf din comportament. Și ție îți place…
– Mie? Nu. Cum să-mi placă?
– Păi văd că stai! Trebuie să existe un motiv…

– Au trecut deja 4 ani, Andrei. S-au cimentat lucruri.
– Așa este. S-a cimentat abuzul. Te-a făcut captiva acestui tip de abuz emoțional.
Nici nu-ți dai seama cât de mult îți place să-și bată joc de tine.
– Nu cred.
– Pariu? Crede-mă. Un psihic sănătos reacționează imediat la abuz. Tu îi permiți să facă ce vrea, visând la o relație pe care, în realitate, nu o ai.
– Încă mai aștept să se trezească!
– El? De ce s-ar trezi? Lui îi este bine în viața lui. Întrebarea este: ție îți este bine în viața ta?
– Nu!
– Și atunci? Cine crezi că ar trebui să se trezească? El sau tu?
Nu crezi că tragi de o poveste care este doar a ta?

– Eu tot cred că se poate.
– Uite, nu vreau să te sperii, însă nu ești singura în postura asta. Din păcate, atunci când te legi de o poveste imposibilă, există doar varianta suferinței. Și, crede-mă, am învățat pe pielea mea că fiecare dintre noi suferă pe timpul lui. Tu alegi!
– Ce pot să fac?
– Un prim pas ar fi să consulți un terapeut.
– De ce? Crezi că sunt nebună?
– Al doilea pas ar fi să nu mai faci asocierea asta dintre nebunie și terapie. Nu despre asta e vorba aici. Du-te și începi să lucrezi. Singură nu cred că vei reuși să ieși din povestea asta.
S-a cimentat deja suferința, așa cum ai spus și nu pari să ai pick-hammerele necesare să spargi cimentul ăsta.
– Nu crezi că se va schimba, nu?, m-a întrebat cu o privire care mai căuta o speranță.
– Îmi pare rău…
– Dar nu cred că m-a înșelat!
– Nici nu trebuia. Te-a făcut varză din punct de vedere emoțional. Te-a devalorizat constant. Nu te-a văzut. Este la fel de dureros ca infidelitatea. Poate chiar mai dureros, dacă mă întrebi pe mine. Uite, sună la numărul ăsta și fă-ți o programare. Meriți să-ți fie bine!

Am plecat îngândurat…
– Oare cât vom continua să ne mințim cu scenarii care n-au legătură cu realitate?

Link-uri sponsorizate

Comments