Să vorbim despre sex!

eucostum5
Link-uri sponsorizate

Nu cu multe zile în urmă, cineva, un bărbat, mi-a scris așa: ‘sexul nu se vorbește, sexul se face!’

Mai că mi-a venit să îi răspund: da, să trăiți!
A vorbit ca un profesor, total stăpân pe materia pe care le-o predă elevilor.

Numai că, cel puțin atunci când vorbim despre sex, lucrurile nu stau deloc așa.

Bineînțeles că sexul se vorbește!
Și poți să o faci în multe feluri:
1. Cu plăcere
Pentru că este o activitate plăcută și este firesc să te armonizezi cu partenerul/a. Cu bucurie!

2. În glumă
Dar fără să iei sexul la mișto. Apropo, inclusiv când faci sex, ai dreptul să râzi. Dar nu de celălalt :) Ia încercați să vorbiți când faceți sex. Este conectare. De ce să nu și râzi?
Pot exista femei care. atunci când au orgasm râd cu poftă? Pot!

3. Cu frustrare
Și privirea în pământ!
Pentru că sexul este ceva rușinos. Așa ți s-a spus. De aceea, atunci când vezi oameni care vorbesc liber și relaxat despre sex, lași privirea în pământ și apar frustrările.

4. Cu nervi
Pentru că urăști sexul.
Ți se pare ceva oribil și orice aducere în discuție a acestui cuvânt îți produce reacții nervoase.

Vedeți? Eu v-am prezentat doar 4 variante. Însă există și variante intermediare.
Sexul produce atâta tensiune mai ales din cauza modelelor rigide care au fost atașate acestui termen.

Am făcut multe întâlniri pe teme sexuale și vrea să vă spun că mereu am văzut cele patru variante.
Ca să poți vorbi despre sex, ai nevoie de flexibilitate, de dorința de cunoaștere, de curiozitate și, de ce nu, de o stimă de sine la nivel normal.
Credeți că e ușor?

Haideți să vă dau câteva întrebări care să vă ajute să aflați răspunsul:
Cum vă simțiți atunci când vorbiți despre sex?
Cum vă simțiți atunci când faceți sex?
Sunteți confortabili cu ideea de sex la prima întâlnire?
Aveți fantezii pe care nu le-ați pus în practică?
Ați vorbit vreodată cu cineva despre ele?

Sunt întrebări simple, însă răspunsurile nu sunt deloc ușoare pentru unii.
Și înțeleg.
Numai că, dacă mă întrebați cu mine, azi, în secolul 21, sexul nu doar se face, ci se și vorbește.
Și e normal să fie așa.
Altfel, vom continua să avem așteptări complet în afara realității celuilalt.

De curând am lansat cea de-a patra carte. Este vorba despre ‘Ajutor! Iubesc și doare’, primul ghid de igienă emoțională din România. Dacă vrei să o citești, o poți comanda de  AICI – https://bookzone.ro/produs/ajutor-iubesc-si-doare/

Link-uri sponsorizate

Comments