Zâmbetul se vede, starea psihică nu!

eushirt11
Link-uri sponsorizate

Zâmbetul se vede, starea psihică nu!
Tocmai din acest motiv, oamenii investesc mult în dinți și mai nimic în sănătatea psihică.

De câte ori nu v-ați îndrăgostit de un zâmbet superb și ați fost dărâmați de deranjul psihic al persoanei respective?

Vedeți? Suntem obișnuiți să apreciem exteriorul, superficialul, ambalajul, fără să dăm atenție profunzimilor.
Așa ajungem să suferim, așa ajungem ca viața să ne doară!
Iar eu m-am săturat să văd asta!
Și nu sunt singurul!

Și Gabriela Dumitriu – psihoterapeut integrativ -, colega mea în realizarea cărții ‘Ajutor! Iubesc și doare – Ghid de igienă emoțională’; se întâlnește zilnic în cabinet cu tot felul de avarii, cu tot felul de efecte ale deranjului psihic, cu tot felul de tipuri de suferință.
Și ea gândește la fel!
Și ea are ca scop în viață sprijinirea oamenilor pentru a suferi mai puțin.

Întâlnirea noastră a fost firească, iar acest ghid de igienă emoțională, pe care îl lansăm oficial mâine seară, la Jobe Bistro din București (ora 19.30) – de altfel, primul astfel de ghid lansat în România, este doar un prim pas spre o stare de bine generală.
Știu, sună idealist, însă amândoi ne propunem să impactăm în bine oamenii din jur.

Igiena emoțională este o modalitate extraordinară prin care poți obține acea stare de echilibru în viața ta. Pur și simplu te ajută să rezonezi cu propria viață.
Ia gândiți-vă ce ar răspunde o persoană, nu contează dacă este din cercul de apropiați sau nu, la întrebarea: tu cum stai cu sănătatea psihică?

Sigur că nu întreabă nimeni așa ceva, însă gândiți-vă!
Ce ar răspunde?
Eu sunt convins că ar avea ceva probleme.
Nu e simplu să răspunzi la o astfel de întrebare.
De ce?
Pentru că asta necesită un bun contact cu sinele.
Iar oamenii nu prea obișnuiesc să intre/stea în contact cu ei înșiși.

Din acest motiv, orice lovitură psihologică, cum ar fi: eșecul – personal sau profesional, refuzul, vina, singurătatea, pierderea etc poate produce efecte devastatoare la nivelul sănătății psihice.

Din punct de vedere fizic, dacă te doare o măsea, fugi repede la stomatolog și rezolvi problema. Chiar nu vrei să suferi, nu vrei să doară!

În mod absolut paradoxal, atunci când trecem printr-o suferință psihologică, foarte rar dăm fuga la specialist. Acolo credem că putem să ducem sau că putem să trecem peste… Niciodată prin!
Și uite așa ascundem gunoiul sub preș.
Uite așa punem capac peste trăiri și emoții.
Uite așa se învață suferința (depresia).

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă sub zâmbetele perfecte?
Oare chiar toate să fie corelate cu o bună sănătate psihică?
Ar fi superb, numai că nu se întâmplă.
Guy Winch are dreptate, nu știm să ne îngrijim atunci când apar problemele psihologice.

Mai mult, ca să revenim aici, în România, suntem obișnuiți cu durerea. Atât de obișnuiți, încât aproape că refuzăm binele. Iar atunci când îl avem, tânjim după puțin rău, ne plictisim cu binele.

Ei bine, împreună cu Gabriela, am scris o carte utilă, un ghid plin de sfaturi și exerciții interesante, o carte care te ajută să intri în contact cu tine. Pentru că, da, sănătatea psihică începe cu acest contact și cu auto-cunoașterea.

Trăim într-o eră în care se vorbește foarte mult despre responsabilitate. Însă foarte puțini oameni își asumă responsabilitatea pentru propria viață. De ce? Pentru că nu se cunosc!
N-ai cum să-ți asumi răspunderea pentru propria viață, dacă nu te cunoști. E imposibil!

În plus, dacă nu te cunoști, putem vorbi despre relații, despre comunicare eficientă, despre iubire, despre fericire?
Sau intrăm pe terenul minat al comportamentelor și interacțiunilor toxice?

Vedeți? Toate se leagă!
Ca și pilonii igienei emoționale!
Nu este o călătorie ușoară, însă este una frumoasă.
Vorbim despre asumare, despre frica de singurătate, despre igiena de renunțare (cum să dai jos din spatele tău balastul emoțional pe care îl cari inutil), despre fericire sau despre ce poți controla în viața ta.

‘Ajutor! Iubesc și doare’ chiar este o călătorie.
O călătorie pe care te invităm să o facem împreună.
Nu de alta, dar ne dorim ca, pe lângă zâmbete frumoase, să vedem și stări psihice pe măsură.
Ce zici?
Încerci?

Link-uri sponsorizate

Comments