10 lucruri de facut in Sevilla

sevillacover
Link-uri sponsorizate

Sevilla este un adevărat Paradis, un oraș care m-a surprins într-un mod extraordinar de plăcut.

Un oraș curat, extrem de animat, un oraș plin de surprize frumoase, un oraș ce merită vizitat, atât pentru obiectivele sale turistice, cât și pentru frumusețea străzilor sale.

Pur și simplu nu i-am găsit vreun cusur.

Și l-am bătut la picior aproape în întregime.
Drept urmare, dacă decizi să mergi, m-am gândit să-ți ofer câteva repere.

1. Catedrala
Este o construcție impresionantă. Trebuie să-ți iei destul timp pentru a o vizită. La interior vei găsi inclusiv mormântul lui Cristofor Columb. Spre final, aproape de ieșire, poți urca în turn pentru a poza Sevilla de sus. Imaginile sunt pur și simplu impresionante.
catedrala1
2. Castelul Alcazar
Este situat fix lângă Catedrală.
Este un complex superb, cu tușe arhitecturale maure, un domeniu cu niște grădini superbe. Și aici poți să-ți iei cel puțin 2 ore pentru a putea vizita în tihnă atât castelul, cât și grădinile. Eu îți recomand fântânile situate în partea din spate. Sunt superbe.
castelalcazar3. Arena de coridă
Dacă tot ai ajuns în zona Catedralei, încearcă să cobori spre râu, spre Plaza de toros, sau Maestranza, ce mai cunoscută arenă de coride din lume. Construită în 1749, arena se păstrează și acum în condiții excelente și încă găzduiește lupte cu tauri. Eu am pășit pe nisipul galben din arenă și pot să vă spun că senzația este extrem de ciudată.
sevillacorida12
Sigur, nu erau tauri, însă n-ai cum să nu simți presiunea tribunelor. În muzeul arenei veți putea intra în contact cu istoria locului și, bineînțeles, veți vedea capetele câtorva tauri care au făcut istorie în această arenă. De-a lungul istoriei, în acest loc au murit 3 toreadori și, din păcate, nu există luptă fără accidente. De altfel, într-o zonă amenajată într-o anexă a arenei, există o unitate spitalicească de urgență perfect utilată.

4. Mercado de Triana
După ce ai vizitat arena de coride, poți trece răul Guadalquivir pentru a ajunge la Mercado de Triana. Piața de mâncare arată bine, chiar dacă nu este atât de impunătoare ca cea din Lisabona, să spunem. În interior poți mânca aproape orice – de la pește și fructe de mare și până la celebrele jamoane sau brânzeturi delicioase. O vizită la piață merită toți banii.
mercado
5. Plimbare pe malul râului
E păcat să nu faci o plimbare pe malul râului și să nu admiri Turnul de aur. Pietonala este frumoasă și, dacă prinzi o zi cu soare, chiar este o experiență frumoasă, mai ales că te poți opri la una dintre terase pentru a te bucura de căldură. Noi am prins 20 de grade de 1 decembrie. A fost superb.
tower1
6. Piața Spania
Piața Spania poate fi trecută prima în ordinea priorităților, însă eu am încercat să-ți prezint obiectivele într-o oarecare ordine. În Piața Spania te poți opri imediat după plimbarea pe malul râului. Vei rămâne mut! Nu știu dacă am văzut vreo piață mai frumoasă până acum. E clar că cei care au construit-o nu au făcut economie de resurse :) Impunător! Cam ăsta ar fi cuvântul de ordine. În plus, dacă vrei și timpul îți permite, poți să te plimbi cu barca admirând podurile îmbrăcate în mozaic. Excelentă experiență.
piataspania1
7. Flamenco
Dacă tot ai ajuns în Sevilla, încearcă să mergi la flamenco. Orașul este plin de localuri în care se organizează spectacole de flamenco. Noi am ales Palacio Andaluz. Spectacolul a fost destul de scurt, însă artiștii au fost la înălțime. Ofertele de preț oscilează de la 39 de euro la 70 de euro.
flamenco
8. Mergi în zona tânără
I se spune Alameda de Hercules și este plină de terase și cafenele. Aici ai impresia că oamenii trăiesc pe stradă. Mii și mii de oameni ies la socializare, cu copii cu tot. Atmosfera este super-relaxată, așa dacă vrei să bei o bere seara… poți alege zona asta.

9. Tapas și vin
Este musai să le încerci. E greu să te ‘intepi’ cu mâncarea în Sevilla. Cu vinul? Aproape imposibil! Prețurile sunt accesibile, gusturile sunt wow, iar vinurile… aici ține de gust. Eu ador vinurile spaniole. Ce pot să-ți spun despre prețuri? Cu 20-22 de euro bei un vin bun la restaurant, așa că încearcă… te costă mai puțin ca în București.
food110. Plimbare pe străzile superbe
Peste tot dai de piațete frumoase, luminate ca de Crăciun, de străduțe înguste sau de străzi unde portocalii te surprind prin abundența de fructe. Clădirile sunt renovate peste tot și, vă rog să mă credeți, ai mari șanse să stai cu ochii pe sus, atât de frumoase sunt clădirile din Sevilla.
streets1
Iată, eu ți-am oferit 10 repere. E clar că mai sunt lucruri de văzut. Eu atât am putut să văd în 4 zile de stat în Sevilla. Este un oraș frumos, un oraș curat, accesibil la prețuri, un oraș viu și primitor, un oraș pe care îți recomand să-l vizitezi.

Chiar nu vei regreta.

Link-uri sponsorizate

Comments