Mi-am permis să fiu!

euface
Link-uri sponsorizate

Weeek-endul trecut am avut o revelație!
Mi-am făcut o radiografie a propriei vieți – contextul nu îl dezvolt aici – și am realizat care a fost momentul 0 când am început să mă simt fericit.

Trebuie să spun că m-am simțit de parcă lăsasem un sac greu din brațe. M-am simțit eliberat… de trecut. Am schițat un zâmbet larg – zâmbetul ăla că am reușit!

Ei bine, momentul 0 când am început să mă simt fericit a fost atunci când mi-am dat voie să fiu!
Până atunci, aproape de fiecare dată, dacă mă simțeam bine… se întâmpla ceva. Când crești cu această presiune, în mod firesc îți construiești un scenariu cât se poate de distorsionat – nu merit să mă simt bine.

Și atunci, pentru e evita să se întâmple ceva… eviți să te simți bine :) Nu-i așa că sună ciudat? Și este ciudat!

Ei bine, din momentul în care mi-am permis să fiu, din momentul în care mi-am luat viața în propriile mâini, atunci când nu a trebuit să mă mai potrivesc cu cerințele altora, cu normalul altora, atunci când am descoperit normalul meu, totul s-a schimbat!

Nu a fost o chestiune bruscă, ci un proces lent, dar sigur, vizibil, palpabil. Lucrurile au evoluat în direcția în care mă aflu acum. Iar eu am stat și am observat cu atenție cum zboară, cum se sparg, toate limitările vechi.

Mi-am dat voie să fiu, mi-am dat voie să fiu okay cu ceea ce fac, simt, gândesc, spun și decid! Cu toate efectele de rigoare. Să nu credeți că trecerea de la un rapper și un jurnalist dur, la un om care privește viața cu empatie și compasiune a fost ușoară.
Nu a fost! Să nu vă imaginați că nu au existat critici și împunsături.

Însă îmi permisesem deja să fiu și era atât de bine, încât toate astea au trecut pe lângă mine cu viteza luminii. Nu m-au atins. Nu aveau cum. Eram deja înscris pe autostrada existenței mele autentice.

Atunci când mi-am permis să fiu, lupta a încetat. Orice fel de luptă! Orice fel de competiție! Din momentul ăla, singura ‘competiție’ a fost cu mine. Nu m-a mai interesat ce fac alții, ci ce fac eu. Am intrat într-un proces susținut de dezvoltare și am renunțat să mă mai uit peste gard, concentrându-mă pe ceea ce am eu de oferit celorlalți.

După aproape o viață în care am crezut că dacă nu faci lucrurile într-un anumit fel… nu exiști, nu ești, am înțeles că povestea asta e o prostie și mi-am dat voie să fiu.
OM, eu, așa cum sunt, imperfect, uneori nehotărât sau copil, alteori dur și insistent, mi-am dat voie să exist ca entitate separată, ca întreg, ca matur…

Și da, am realizat un lucru extrem de important – dreptul de a fi nu ți se dă, ci ți-l dai!
Printr-o conștientizare profundă, atentă, printr-o conectare autentică la propriile resurse.
Cum faci asta?
Spre exemplu, te poți juca așa – te întrebi: cine mă trăiește?
Intră și explorează asta!
Ia contact cu universul tău interior și vezi dacă îți permiți să fii.

Joacă-te cu tine!
Vezi cine/ce te oprește să exiști, ce poți să faci pentru a elimina barajele, cum te-ai simți dacă ți-ai permite să exiști?
Cu calm și iubire de sine. Scrie lucrurile astea.
Vei vedea un tablou care, chiar dacă nu-ți va plăcea la început, ți se va părea extraordinar ulterior.
Acela va fi tabloul schimbării, tabloul evoluției tale.
Nu ai de ce să-l rupi sau să te răzbuni pe el. Nu te va ajuta la nimic.
Este al tău, deci iubește-l, chiar dacă ai suferit!

Și reține un lucru: în viață nu trebuie să fii foarte sus pentru a fi iubit/ă, dar nici foarte jos.
În viață, pentru a fi iubit/ă, trebuie să fii TU!
În echilibru cu propria viață!

Link-uri sponsorizate

Comments