Mami, de ce ești tristă?

cry3
Link-uri sponsorizate

În perioada asta de aprige discuții despre familie și rolul ei în societate, mi-a scris o mamă.
Femeia era disperată!

Pur și simplu nu știa ce să facă.

Așa cum procedez de fiecare dată, am întrebat-o ce variante are.
Mi-a cerut să am răbdare, spunând că situația este extrem de complicată.
În ciuda faptului că este măritată de un număr considerabil de ani, vorbim despre o femeie tânără, o femeie care are tot dreptul din lume să fie fericită.

Însă nu e!

Iar asta se întâmplă deoarece nu a știut ce om are lângă ea. Până într-o zi, când a îndrăznit să simtă, să îi placă un alt bărbat. Nu, nu vă gândiți la tâmpenii. Nu s-a întâmplat nimic. Pur și simplu au vorbit, așa cum se întâmplă în zeci de mii de cazuri între oameni care își găsesc puncte comune. Simpatie, nu sex!

Ei bine, a fost declick-ul. A fost momentul în care și-a dat seama că trăiește lângă un torționar.
Un om care se poartă ca un dictator. Un om care a verificat-o în cel mai mic detaliu și care, după întâmplarea cu pricina, s-a transformat într-un dușman feroce.
Povestea arată, pe scurt, cam așa: amenințări, înregistrări, scenarii psihotice, încercarea de a o scoate nebună, alienare parentală, abuz fizic… Tot tacâmul, cum s-ar spune.

– Andrei, într-o seară, copilul a venit la mine și m-a întrebat: mami, de ce ești tristă?
Ce era să-i spun? Că trăiesc lângă un monstru care mă distruge sistematic de ani și ani de zile? Un om care mă amenință că-mi ia copilul?
Cum să-i spun asta? Am plâns, Andrei.

Am rămas mut! A fost pentru prima oară când nu am știut ce să zic.
Mi-am dat seama că există cazuri în care unul dintre parteneri chiar se poartă ca un torționar.
Ceva de genul: nu te iubesc, nu te respect, dar nici nu-ți dau voie să pleci. Eu vreau familie, ce p**a mea! Iar dacă nu te supui, te las fără tot! Oameni care sunt torționari acasă, iar în lume pozează în soții perfecți!

Da, există astfel de oameni.
Și atunci, eu vă întreb: se poate numi asta familie?
Ce să facă femeile care se află în situațiile astea?
Femei care sunt bătute, care sunt abuzate emoțional zi de zi, femei care sunt suspectate la fiecare respirație, femei care suferă și simt că-și pierd busola?

Cum să plece, când inclusiv avocații și poliția le spun că este riscant, că pot să-și piardă copii? Ce o fi în sufletul lor?
Cum să plece, când nici măcar propriile familii nu le sprijină?
Eu, mărturisesc, am rămas fără cuvinte!

Pur și simplu îmi este imposibil să înțeleg situațiile astea. Și asta se întâmplă pentru că filtrez lucrurile prin propria educație. Mare greșeală, Vulpescule! Să nu mai faci!
Le mulțumesc din suflet părinților mei pentru valorile pe care mi le-au sădit; îmi mulțumesc mie pentru că am reușit să mă despart civilizat, realizând că nu are sens să rămân într-o construcție care nu mai funcționa.

Da, se poate și civilizat, atunci când ai cu cine!
Când n-ai, variantele sunt grele – scandal de lungă durată, ce duce la uzură emoțională sau, de ce nu, la depresie; sau, pur și simplu plecarea și renunțarea la tot – o variantă imposibil de luat în calcul pentru orice mamă.

De câteva zile rumeg acest caz și chiar nu găsesc soluții, mai ales că nici nu există posibilități financiare care să susțină procese de anduranță.

Vedeți? E ușor să vorbim despre familie, în termeni generali. Este simplu să spunem cum ar trebui să fie societatea. Însă, dacă ridicăm puțin covorul, dăm peste astfel de cazuri, peste povești extrem de dure, cu suferințe crâncene pe toate planurile.

Și atunci, stau și vă întreb: cu ce bagaj emoțional va ajunge copilul care a întrebat – mami, de ce ești tristă? – în viața adultă? Cum va arăta sufletul lui?

Abia asta mi se pare un subiect adevărat de referendum/dezbatere!

Foto Credit: aleteia.org/

Link-uri sponsorizate

Comments