Vreau să-mi pierd simțurile, vreau să trăiesc!

wanting1
Link-uri sponsorizate

Ce facem atunci când conjugalitatea ucide pasiunea?
Ce facem atunci când fluturii devin fosile, când simțurile se atrofiază până la pulverizare?

Ce facem cu dorința de a simți din nou că trăim? O ținem la capac, protejând o construcție care, fie vorba între noi, n-a avut de la bun început de-a face cu focul pasiunii, ci, mai degrabă, cu validarea socială?
Ne închidem în temnița rușinii și aruncăm cheia printre gratii?
Ucidem tentațiile?
Sugrumăm gândurile?
Sufocăm fanteziile?
Doar pentru a rămâne captivi într-o viață ce pare să ne transforme în deșert… sentimental?

Acum câteva zile am primit un mesaj care m-a pus pe gânduri. Un mesaj care m-a făcut să mă gândesc serios la ceea ce urmează să scriu aici.
Mesajul, în scurt, suna cam așa: ‘Vreau să-mi pierd simțurile, vreau să trăiesc! Vreau să simt acel fior. Nu mai țin minte de când n-am mai fost sărutată!’

Mesajul, așa cum v-ați dat seama, venea de la o femeie căsătorită, o femeie închisă în temnița conjugalității lipsite de pasiune.

O femeie care își dorește, la fel ca alte mii sau sute de mii de femei, să simtă din nou vibrația aia, să-și simtă porii zbârliți, să-și simtă abdomenul pulsând, să simtă fiecare centimentru de piele vibrând de dorință.

Ca în fiecare caz, am întrebat și de data asta: ce variante aveți?

Divorțul a fost eliminat din start de pe listă!

În condițiile astea, au rămas două variante: un duș rece – adică capac peste simțire sau infidelitate.

După zeci de ani de conjugalitate, mi-e greu să cred că se mai poate reaprinde ceva… mai ales în cazurile în care nu a fost foc de la bun început, ci doar decizia de a forma o familie. Da, să știți că nu toate familiile sunt clădite pe mari iubiri, pe arderi puternice. Uneori, există oameni care se lipesc doar de dorința de a face o casă, copii… etc.

Numai că, vedeți dumneavoastră, se poate ajunge la situația expusă în mesajul primit de la această doamnă. Buzele își cer materia primă pentru a putea funcționa din nou. Trupul își revendică vibrațiile. Dorința urlă care un lup hăituit.

Să analizăm puțin cele două variante rămase:
1. Să pui capac peste simțire
Asta duce la o și mai mare resemnare, la tristețe acutizată, la pârjol emoțional.
Mi se pare nasol să ajungi în punctul în care să te întrebi: gata, asta a fost tot?
Nu mai am dreptul să vibrez?
Mi se pare extrem de trist. Și, când te întrebi asta, să vezi că te lovești de niște baraje sociale, de multe ori, aberante? Hmmm…

2. Să înșeli
‘Mi-a trecut prin cap, dar ce urât sună să înșeli’. Da, așa e, sună îngrozitor. Întrebarea este: atunci când te-ai trezit captiv/ă într-o conjugalitate ce nu are nicio legătură cu trăirile intense -și se întâmplă (sigur, tu ai intrat, nu te-a luat nimeni cu forța), dacă încerci să simți din nou, dacă încerci să bei un shot de vitalitate, chiar înșeli ceva?

Vedeți cât de complicate sunt căile vieții? Chiar nu poți să spui: e nașpa să înșeli – fără să cunoști foarte bine cazul. Atunci când unul este complet absent și, din când în când, doar își cere dreptul conjugal la sex, acceptând uscarea constantă a buzelor tale; oare chiar înșeli?

Știu, veți invoca comunicarea! Și dacă nu există comunicare erotică reală? Repet, se poate întâmpla!

Dacă femeia asta își dorește să-și simtă din nou pielea răvășită de mâini de bărbat… greșește?
E mai bine să rămână închisă și să devină un deșert? Pentru ce?

Să știți că de fiecare dată când primesc astfel de mesaje – și se întâmplă des – pe parcursul discuție apare și fraza: am cunoscut pe cineva!

Deci, da, atunci când buzele ți se usucă, ele își cer dreptul de a fi sărutate din nou!
Și jur că n-am cum să condamn pe cineva care alege să le dea materie primă!

Foto Credit: femalemag.com.my/

Link-uri sponsorizate

Comments