De câte ori trebuie să fie ultima oară?

naive1
Link-uri sponsorizate

‘De data asta chiar e ultima oară’!
Știți de câte ori am auzit vorba asta? Mereu vine la pachet cu: ‘îl iubesc’.

Iar eu, uneori vizibil iritat, întreb: ce iubești mai exact – ceea ce a fost sau ceea ce ai acum, adică lipsă de respect și devalorizare?

Bineînțeles că persoana din fața mea(sau cea care-mi scrie în privat) se agață de o poveste care a fost.
Știe că nu mai există povestea aia, realizează că individul o batjocorește în ultimul hal, dar nu face nimic.

Să vă dau un exemplu – acum câteva zile, mi-a scris o tânără și mi-a spus că are nevoie de un sfat. Are o relație cu un băiat care nu e tocmai la locul lui…
În sensul că are o pasiune deloc în regulă: o tot testează!
Cel puțin așa zice el.

Schimbând câteva seturi de fraze, mi-am dat seama că, de fapt, omul nu o testează, ci își maschează ambivalența sub acest teste.
Da, ați ghicit, omul se dă la tot ce mișcă în jur, dar îi spune ei că o testează. Cică ‘sa văd dacă mă iubesti’.

Ceva mai nasol nici că s-a văzut. Păi stai așa – mă testezi producându-mi devalorizare, gelozie și emoții negative? Așa? Ce fel de iubire poate fi asta? E complet ilogic.

Pe lângă imaturitate crâncenă, omul joacă periculos… pentru mințile ei.
Pe parcursul discuției, am întrebat-o: de câte ori trebuie să fie ultima oară, astfel încât să spui stop?

Ea m-a asigurat că ‘asta e ultima oară’! Adică următoarea :)

Am întrebat-o:
– După istoricul comun, un istoric în care omul a repetat comportamentul ăsta de 4-5 ori, ce șanse crezi că există să repete?
– Mari!, mi-a spus ea, cumva victorioasă.
– Păi și? Dacă sunt șanse mari, ce aștepți? Confirmarea finală?

Mi-a confirmat! Da, uneori se întâmplă și asta. Vrei să te convingi 100% că celălalt nu te respectă. Ei bine, este un caz clasic de lipsă de respect în formă repetată.

Iar aici participă două lucruri:
1. Raportarea eronată la iubire
Serios, dacă ne-am raporta corect, la prima dovadă de lipsă de respect… am riposta, iar la a doua… am pune capăt relației!
2. Frica de singurătate
De fapt ăsta este primul motiv. El acționează în subsol și erodează grav. Care este rezultatul? O grămadă de relații toxice și decizii proaste.

Despre această frică de singurătate vom discuta miercuri seară, la Corks Cozy Bar, în ultima întâlnire dinainte de vacanță. Vom încerca să vedem ce stă la baza acestei frici, ce produce ea și cum putem scăpa de ea.
Vă aștept cu drag.

Foto Credit: littlephoto.de/en/

Link-uri sponsorizate

Comments