Așa trebuie să fie!

flirt1
Link-uri sponsorizate

‘Nu pot să fac sex la prima întâlnire’, ‘nu fac sex, ci doar dragoste’, ‘ar fi bine ca sexul să fie în cadrul unei relații’ etc…

Aud destul de des genul ăsta de abordare, o abordare programată, cu finalitate prestabilită, o abordare plină de condiționări, de ‘așa trebuie să fie’.

Sincer, mi se pare bizar!
Trăim totuși în 2018 – trimitem mașini în spațiu, avem telefoane și televizoare deștepte, avem acces la informație cum n-am avut vreodată…

Și totuși, din punct de vedere sexual, parcă trăim în trecut.

De unde vine starea asta de fapt? De la educație și de la o percepție cât se poate de distorsionată vizavi de sex.

Ieri, în timpul live-ului de la prânz, v-am invitat să faceți câteva exerciții interesante. Sunt exerciții care vă oferă șansa să vedeți de unde vine părerea dumneavoastră despre sex?

Primul exercițiu este simplu: luați o foaie de hârtie și un pix și faceți așa – în partea de sus scrieți cu litere mari: SEX!

Dedesubt, începeți să scrieți ce cuvinte vă trec prin cap în legătură cu sexul.
Orice, în orice ordine!

După ce terminați, citiți și gândiți-vă!

Apoi, în partea de jos a paginii, încercați să vă aduceți aminte ce ați auzit în casă despre sex? De la bunici, de la părinți, de la rude în general. Ce ați auzit mai des? ‘Explorează-ți trupul’, ‘cunoaște-te’ sau ‘să nu care cumva să te culci cu un bărbat până când nu ești sigură că el este alesul’?

Completați cu atenție câmpurile. Nu încercați să mințiți.
După ce terminați, încercați să comparați cele două părți ale paginii – cea de sus, adică cuvintele pe care le-ați asociat sexului – și ceea ce vi s-a spus acasă despre sex!

Așa veți reuși să înțelegeți mai bine de ce credeți ceea ce credeți despre sex! Veți înțelege mai bine cine v-a spus ‘cum trebuie’ să fie sexul!

Apoi, încercați să vedeți procentual cât înseamnă programare și cât înseamnă experiență personală!

Din acest punct de vedere, se disting două direcții clare:
1. Oameni care cred că sexul este ceva: urât, murdar, păcătos, scârbos, care te rănește
2. Oameni care cred că sexul este ceva: plăcut, frumos, deconectant, că este iubire, pasiune, angajament, dorință etc…

Dacă aplicăm aceste două zone pe construcția: eveniment de viață – gânduri – emoții – acțiuni – rezultate… ce iese?

Evenimentul de viață este sexul, da?
Acum să luăm prima categorie – cei care cred că sexul este ceva urât.
Ăsta este gândul – ce emoții îți stârnesc asemenea gânduri? Negative, corect? Ce acțiuni vei face? De evitare, de respingere! Rezultatul? Pe termen lung… refugiul în abstinență! Cu toate scuzele de rigoare: ‘oamenii vor doar sex’, ‘lumea e superficială’ etc…

Să luăm cea de-a doua categorie – cei care cred că sexul este ceva frumos.
Ăsta este gândul – ce emoții nasc asemenea gânduri? Pozitive. Ce înseamnă asta? Deschidere, curiozitate, interes, implicare, explorare etc… Ce acțiuni vei face? Acțiuni menite să te ducă spre rezultat – adică spre bucurie, extaz, plăcere, orgasm etc…

Sesizați diferențele de construcție?
De unde pleacă totul? De la gânduri și de la programele care ne-au fost sădite în creier!
Se leagă toate astea cu exercițiile de mai sus? Se leagă!

Acum, să vorbim puțin despre cei care cred că sexul trebuie legat obligatoriu de relații.
Și aici vorbim despre o programare, despre frică, dacă vreți. Eu nu am condiționat niciodată sexul de relații. Mi se pare că ar trebui să trăiesc cu un task impus și asta m-ar face să ratez momentul, să pierd total bucuria de a fi împreună cu o persoană, indiferent că acea împreunare ar da naștere sau nu unei relații.

Dragii mei, sexul poate însemna orice: dorință, explorare, cunoaștere, curiozitate, plăcere pură, consum, dorință, iubire, angajament, deconectare, aventură, distracție, conectare, satisfacție, eliberare etc..

Toate, împreună sau pe rând!

Însă, în niciun caz, sexul nu poate fi ceva rău! Percepția noastră despre el îl face bun sau rău!
Înainte de orice, sexul este o investiție de: timp, interes, educație și cunoaștere, abilități, accesorii etc… Iar asta nu are legătură cu ideea de relație, ci cu tine!

Drept urmare, până să ne apucăm să condamnăm sexul, n-ar fi rău să intrăm puțin în profunzime și să vedem de ce ne raportăm cum ne raportăm la sex, de unde vine această raportare, pe ce experiențe ne bazăm, ce vrem să facem cu el?

Cu cât încercăm să-i punem mai multe lanțuri cu atât ne depărtăm mai mult de ceea ce înseamnă el cu adevărat. Iar dacă studiați puțin ce se întâmplă în creier atunci când facem sex… cu siguranță veți înțelege.

Da, aveți dreptate, așa trebuie să fie… o activitate plăcută! Dar pentru a fi așa, e nevoie ca fiecare dintre noi să aibă curățenie în… gânduri!

Începem? Haideți! Doar e primăvară!

Foto Credit: newyou.com/

Link-uri sponsorizate

Comments