Vulpescule, nu vrei niște păr?

eu_recupar
Link-uri sponsorizate

Reclamele la șampon sunt plictisitoare! Inclusiv alea cu mega-staruri care filmează în duș și zâmbesc. De parcă lor nu le-ar intra șampon în ochi…

Serios, după părerea mea, toate reclamele la șampon – și alea pentru bărbați și alea pentru femei – ar trebui să se dezbrace de rigiditate, mizând pe natural și fun, pe situații de viață.

Știu că sună ciudat ceea ce spun – na, un chelios care vorbește despre șampon, bizar…

Ei bine, chelia mea este o alegere. Am optat pentru asta prin clasa a 7-a. Eram puști rebeli… aveam chică. Eram rockeri! Deh, pe vremea lui Ceaușescu era singurul trend.

Diriginta, vădit îngrijorată de cei patru ‘pletoși’ din clasă, ne-a dat bani și ne-a trimis la tuns. Când ne-am întors tunși la zero, am simțit cum fuge scaunul de sub ea… Femeia s-a întunecat ca cerul din State înainte de sosirea uraganului Irma.

Pentru noi a fost mișto – două săptămâni am stat acasă. Pe vremea aia, dacă erai puști și erai tuns la zero, fie erai asociat cu păduchii, fie erai asociat cu școlile de corecție.

Lucrurile stau cu totul altfel acum, însă am vrut să vedeți de unde vine istoria asta a mea cu ‘chelia’.

La un moment dat, am trăit o poveste ‘mișto’. Mă aflam la Antena 2 și o duduie – specialistă în creme care-ți readuc părul pe cap – m-a bătut la cap toată emisiunea cam așa: ‘ai calviție. Este un început, dar se poate agrava. Am eu o cremă mișto!’

În prima pauză, i-am spus calm: eu am înțeles că vrei să-ți promovezi cremele, dar în ce limbă vrei să-ți spun că nu vreau păr pe cap? Dacă vreau… nu mă mai tund. Și, ghici ce, miracol, crește! De ce crește? Pentru că e acolo! Nu a plecat nicăieri.

Anii au trecut și uite cum acum vreo 2 luni, mă trezesc cu un telefon de la o prietenă.
– Andrei, am o campanie pentru tine. Este vorba despre un șampon.

Prima mea reacție a fost să râd. Mă și vedeam în duș… masând de zor niște chelie cu șampon!

I-am spus: sper că ești conștientă de faptul că nu am păr, da?
– Daaa, tocmai asta e ideea. Poți să o faci funny.

Recunosc, mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult.
– Uite, bă, coane Vulpescule, primul client care are simțul umorului. Sau care cere asta.

Okay, am acceptat, mai ales că prin tinerețile mele am pățit-o la faza asta cu părul.
Am pățit exact faza din clip. 100%! 1-1! Atunci? M-am enervat. Acum? Mă bușește râsul. Ce copil eram!

Cert este că am făcut reclama. M-am distrat și la filmări și la montaj și le mulțumesc celor de la Recupar pentru că mi-au dat voie să mă joc fără piedici.

Iată ce a ieșit…

Link-uri sponsorizate

Comments