Într-un ocean de efecte speciale și de personaje desprinse din cărțile de benzi desenate, 'Dunkirk' vine ca o călătorie în timp, ca o reîntoarcere la cinematografia clasică.
Lipsit de briz-briz-uri tehnice, filmul lui Christopher Nolan reușește să te transpună în poveste, reușește să te facă să trăiești în pielea personajelor.
Pe parcursul filmului există suficiente momente în care pur și simplu te simți în apă alături de soldații britanici.
Fără speranță, căutând disperat un vapor salvator; sau plin de petrol, cu teama de nu muri fript în largul mării...
Sau, de ce nu, în carlinga unui Spitfire, cu ținta fixată pe un avion german, încercând să-i nimerești unul dintre motoare. Sincer, la un moment dat, m-am simțit ca într-un simulator și m-am enervat că nu am nimerit din prima 🙂 Așa de tare m-a băgat în stare filmul ăsta!
'Dunkirk' este un film de stare! Serios, trebuie să fii un fan al filmelor de război pentru a-l putea înțelege. El nu mizează pe actori mari, chiar dacă îl are pe Tom Hardy în distribuție, ci pe situații.
Pe situații de viață: de la moralitatea de conjunctură și până la cinismul supraviețuirii; de la actele de eroism ale civililor și până la onoarea anumitor militari.
Eu am intrat în sală fără așteptări și am ieșit exclamând 'wow'!
Este genul ăla de film de război care se face rar. Are realism, are vână, iar muzica te ține în priză pe tot parcursul filmului.
Ca să fiu sincer, mi-e greu să-i găsesc vreo hibă. Dar na, eu sunt fan filme de război. Filmul lui Nolan cred că se înscrie lejer în galeria celor mai tari filme de gen, chiar dacă nu are scene de luptă așa spectaculoase cum au alte pelicule. Filmul are loc în acea galerie tocmai pentru că este un pachet complet.
Vă recomand cu drag să-l vedeți...